ASTĂZI 2 DECEMBRIE SE ÎMPLINESC 2O DE ANI DE LA MUTAREA ÎN VEȘNICIE A IUBITULUI AVĂ CLEOPA, DULCELE POVESTITOR AL ROMÂNILOR.

A povestit tuturor românilor ortodocși, povestea despre Dumnezeu.

Datorită cuvioșiei sale Moldova noastră este binecuvântată de călugări și călugărițe care i-au urmat sfatul, îndemnul și credința.

A fost înzestrat de bunul Dumnezeu cu înțelepciunea lui Solomon, cu blândețea lui David și râvna biblică a lui Moise, conducătorul poporului lui Israel și autorul Pentateuhului, primele cinci cărți ale Scripturii.

Doamne, Ţi-am cerut linişte, dar mi-ai dat mai mult decât Ţi-am cerut! Părintele Cleopa Ilie

Astăzi după 20 de ani, mulțumim lui Dumnezeu că a crescut pe acest vas ales la umbra smeritei mănăstiri pustnicești Sihăstria-Secului, sub povățuirea spirituală a marelui sfânt înaitaș Protosinghelul Ioanichie Moroi.

Aici fratele Constantin Ilie va crește cu hrana rugăciunii sub lumina Duhului Sfânt și a Euharistiei cel mai strălucit duhovnic și părinte sufletesc al Moldovei.

Avea să culeagă nectarul duhovnicesc al cărților sfinte, în taina liniștii, timp de 10 ani de ciobănie la stâna mănăstirii.

Când marele înaintaș Ioanichie Moroi și-a ales succesorul la scaunul de stareț, la fel ca Elisei cu Ilie s-a văzut îndoitul dar al puterii duhovnicești primit de la Dumnezeu.

Ne bucurăm de acest mare și sfânt margaritar al Moldovei care a binecuvântat România noastră Orodoxă, în cei mai grei ani ai gândirii ateist-comuniste, când satana juca hora necredinței în Balcanii Europei.

„Fără răbdare, fără milostenie şi fără rugăciune nu se poate mântui omul!” Părintele Cleopa Ilie

Putem spune ca în Scripturi: „În tot pământul a ieșit vestirea lui și la marginile lumii cuvintele lui”.

Ne-a lăsat un frumos tezaur de literatură duhovnicească, urmași de mare valoare Bisericii lui Hristos, Caliopie Apetrei, Iachint al Putnei, Mitropolitul Antonie al Ardealului, Petroniu Tanase- atonitul, Calistrat Șaramet -atonitul, Macarie Tănase- atonitul, Iulian Lazăr- Prodromitul, Arsenie Papacioc, Ambrozie Dogarul, Paisie Olarul părintele său duhovnicesc, Valerian Țirulescu, Nazarie Gavriluț, Varsanufie Lipan, Chesarie al Putnei, Calinic Lupu, Ioanichie Bălan și mulți fii si fiice duhovnicești în întreaga Românie Ortodoxă.

Contemporan cu Sfântul Ioan Iacob noul Hozevit, Sandu Daniil Tudor, Calistrat Bobu, Vichentie Mălău, Antim Găină, Ioachim Spătarul, Mina Prodan și alți mari duhovnici și preoți, Constantin Galeriu, Dumitru Stăniloae, Benedict Ghiuș, Sofian Boghiu și alții.

Îl rugăm pe marele bunic și parinte duhovnicesc al Sihăstriei, împreună cu părintele Paisie Olaru și Ioanichie Moroi să mijlocească la tronul Sfintei Treimi, pentru binele și mântuirea smeritului popor român.

„Cine mulțumește lui Dumnezeu în boală, este un martir de bunăvoie”. Părintele Cleopa

Veșnică să-i fie pomenirea din veac în veac din neam în neam.

„Cuvioase părinte Cleopa roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!”

Cu multă prețuire și respect duhovnicesc, Părintele Calistrat!

Manastirea Vlădiceni – Iași.

Publicat de Parintele Calistrat

"Si cata frumusete se ascunde in sfanta ruga cea de dimineata, cata splendoare in rasaritul soarelui la ivirea zorilor! Si cat e de frumos sa fii tu primul care iti respecti Stapanul, aratand ca Ii cunosti dragostea si Ii recunosti lucrarea: Buna dimineata, Dumnezeul meu! Iti multumesc ca m-ai facut, ca ma hranesti, ca ma ocrotesti, si ca imi dai aceasta sansa de a fi cu Tine, langa Tine si prin Tine!"