Căci cine să mai admire armonia naturii, cine să-i mai descopere poezia, cine să-i mai cânte romanţa sau să-i asculte simfonia, cine să mai fie mângâiat şi uimit de lumina lunii, de albastrul cerului, de farmecul nopţii, de necuprinsul câmpului cu flori – dacă şi Eminescu şi poeţii cei din ceata lui trecut-au deja demult din viaţa de aici ?…
Cine să mai cultive valorile morale şi spirituale cuprinse tainic şi adânc în bogăţia tradiţiei satului românesc creştin ortodox – când acesta mai poate fi aflat doar la muzeu ?! Ţăranul de altădată mai există doar prin filmele proiectate şi cărţile depozitate la Casa de Cultură sau prin piesele expuse la Muzeul Ţăranului Român … Iată adevărată apocalipsă (în marş distrugător) a culturii cândva roditoare de viaţă !… Cine să mai simtă şi să mai tâlcuiască dorul în versul popular (precum odinioară străbunii ce cântau „Dorul meu de dor tânjeşte !”), cine să mai cânte lacrima , suspinul, suferinţa, în grai de cuget şi simţire românească, într-o vreme ca a noastră, în care „dragostea” este privită, numită şi asumată mult mai pragmatic ca „sex sălbatic” şi „plăcere la extrem” ?! Cum să mai semene una ca aceasta cu măreţia alaiului de nuntă din vechime şi cu gingăşia feciorelnică a mirilor de demult, când copii în vârstă de nici cincisprezece ani deja se înfruptă din aşa-zisele „plăceri” otrăvitoare de suflet ale actelor sexuale, distrugându-şi prin aceasta unii celorlalţi atât inocenţa trupului cât şi integritatea minţii !…Iată, aşadar, adevărată apocalipsă a moralei şi a familiei, a nunţii şi a credinţei, un sfârşit şi o distrugere în fond a bunului-simţ. Dacă în vremurile de demult fiece gospodar român creştea în curtea casei sale acea „floare a ruşinii” (uşor de recunoscut printr-o frumoasă pată roşie ivită chiar în mijlocul florii albe), cei de azi nici măcar nu mai ştiu cum arată ! Şi e firesc să ne întrebăm: de ce se întâmplă oare toate acestea ?! „Vremea este să lucreze Domnul, că oamenii au stricat Legământul Tău !” (Ps 118, 126), „au vărsat sânge nevinovat: sângele fiilor lor şi al fiicelor lor, pe care i-au jertfit idolilor din Canaan !” (Ps 105, 38). „Omul în cinste fiind, n-a priceput: alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor !” (Ps 48, 21).
Părintele Calistrat,
Mănăstirea Vlădiceni, Iaşi *(Fragment din La început de an nou, luarea aminte la adevărata apocalipsă)
