Noi ştim ce este smerenia. Ce simplu sună: „Să avem smerenie!”
DAR CE O FI DOAMNE SMERENIA ASTA DE NU POT SĂ O ÎNŢELEG ŞI ÎMI SUNĂ INVERS ÎN URECHE?
Adică eu încerc să lepăd sinele şi mă trezesc cu mine? Înseamnă că avem doi oameni in noi!
Unul este omul cel trupesc pe care eu îl bat şi îl hăituiesc să lase sinele, îi spun: nu bea, nu fuma, nu curvi, nu înjura, nu fă rău. Însă, în schimb, celălalt dinlăuntru, vine şi face taman pe dos şi spune: ai dreptul, eşti tânăr, îţi trăieşti viaţa, poţi să faci căci au făcut şi alţii.
Acela este glasul omului lăuntric despre care Psalmistul David spune aşa: „Scoate din temniţă sufletul meu, ca să se mărturisească numele Tău / În calea aceasta în care am umblat, ascuns-au cursă mie.”(Ps.141)
Raţiune şi imaginaţie! Lucrările minţii!
Raţiunea mă poate duce să lucrez lucruri rele în minte iar acelea se numesc ispitiri. Dacă deschidem Fiocalia vedem că aceasta are denumirea de „podul dracilor” – adică legătura dintre simţurile lumeşti şi partea nevăzuta a lucrurilor diavoleşti.
Tot în Filocalie vorbim de iubirea de sine care este „maica tuturor răutăţilor”. Şi în ciuda faptului că la călugărie ne cere să ne lepădăm de sine, la creştini la botez se cântă „fă-l oaie cuvântătoare, fereşte-l de orice duh viclean, fă-l ostaş a lui Hristos şi luptător împotriva tuturor patimilor” .Interesant este că omul face taman pe dos!
Iarăşi se întoarce la rele chiar dacă s-a lepădat de cel rău, iar îi ascultă cântecul pe care i-l şopteşte în ureche. Căci satana ne toarce un cântec în ureche care sună aşa: „lasă-ţi sinele, dar fă ca tine”!