— Este greşit că astăzi fetele caută un băiat cu bani?
— Da! Trebuie să-l mai caute şi cu inima, atunci am reduce rata divorțului și ar fi mai puțină suferință printre oameni pe pământ! Şi mai este ceva. Într-un băiat mai trebuie să existe şi o doză de bărbăție masculină, să nu fie doar un pisicos plin de frustrări sau impresii false, gata să facă atac de panică sau depresie, gelos, mofturos și toată ziua preocupat cum arată!
Marea dramă pe care o trăim noi astăzi în secolul XXlştiţi care este? Nu că ar fi lipsă de fete bune sau băieţi buni, fetele încep să poarte cuţit, baionetă şi virtute bărbătească, devin băiețoase, iar unii bărbaţii devin efeminizaţi, le mai trebuie puţin şi poartă fustă, pantofi cu toc, dacă nu sunt atenți se pot trezi că abordeaza ,,teoria de gen,, modernismele aste scelerate și mărunte.
Un bărbat trebuie să aibă şi puţin sânge ferbinte în el, privirea și gesturile să scoată din el seva bărbătească, nu numai banii fac titul și imaginea de impact.
S-ar spune din practica lucrurilor, că „În spatele unui bărbat de succes se află o femeie puternică.” Chiar pot să spun că în spatele bărbaţilor distruşi stă tot o femeie, dar diabolică!
De ce? Pentru că femeia ori te vrea pe piscul cel mai înalt ca să fie ea mândră, sau dacă nu i-a reușit pasenţa legat de carieră, vrea să-l vadă pe abandonat, ultimul nenorocit, ca să aibă ea un atuu!
„Ai văzut cine a ajuns fără mine?” Sunt atât de fireşti aceste lucruri vizibile, că de treizeci de ani mereu le spovedesc în fiecare zi aceste situații!
„CĂSĂTORIA TREBUIE SĂ POARTE ÎN EA MAI MULT PUTEREA SACRULUI, MAI PUȚIN PROFANUL”.
CĂSĂTORIA ARE ÎN EA TAINA IUBIRII, DACĂ ACEASTA DISPARE TOTUL RĂMÂNE O SIMPLĂ AFACERE.
DACĂ IUBEȘTI CU ADEVĂRAT SUFLETUL ȘI INIMA CELUI DE LÂNGĂ TINE, NU MAI EȘTI PREOCUPAT DOAR DE BANI, EI ÎNTREȚIN FERICIREA EFEMERĂ, DAR NU REZOLVĂ PROBLEMELE SUFLETEȘTI.
*
— Cum afectează banul relaţia dintre partenerii de cuplu?
— Foarte rău şi foarte urât! Doamne!!! Cred că e cel mai mare coşmar la ora actuală ,atunci când ajung doi soţi să-şi împartă cuibul conjugal, casa, agoniseala lor şi munca lor de cinci sau zece ani, cât or fi stat ei împreună, dar cu sadismul acela de a face rău unul celuilalt. Ştiţi când puteţi cunoaşte sensibilitatea unui bărbat? Când îşi poate lăsa soţia şi copilul pe drumuri, râvnind la doi pereţi (partaj). Ca să pot sa demonstrez că sunt bărbat şi nu m-a afectat banul în viaţa de cuplu, fac în felul următor: vii cu mine la notar şi fără nici o scandalizare, partea mea o trecem copilului meu pentru că este carnea mea, DAR NU-I SCOŢI DIN CASĂ ŞI ÎI PUI PE DRUMURI! Nu poţi să rupi o casă în două şi să laşi doua familii. Hai că bărbatul se cuibăreşte rapid în patul unei naive care nu are cu cine consuma banii, dar cealată cu copiii rămâne în şosea. Asta mi s-a părut cel mai urât lucru, nu l-am putut accepta niciodată! Mi se pare că banul nu numai că dezumanizează, ci şi animalizează. Putem vorbi de un suflet sensibil al unei femei sau al unui bărbat atunci când există o armonie între ei şi mai ales în cazul în care ambii se implică reciproc spiritual, intelectual sau material. Când idealurile nu sunt comune şi pe aceeaşi lungime de undă, acolo nu mai putem să vorbim de sensibilitate şi absolut întodeauna duce la eşec. Într-un cuplu nu trebuie să aştepţi ani de zile, îţi este suficient o jumătate de an, ca să îţi dai seama că cel de lângă tine nu este în acord cu idealurile tale, că nu are aceleaşi planuri materiale, spirituale sau sufleteşti în viaţa de cuplu. Nu ai o scuză în momentul în care ai spus „AM CREZUT CĂ SE VA ÎNDREPTA”! Este doar o amăgire! Timpul pierdut trece o singură dată şi viaţa trăită fără rost este bun dusă. În momentul în care nu am un rost şi nu am făcut lucruri serioase, cu hotărâre, sub imboldul credinţei, a raţiunii sănătoase, a lucrurilor normale şi fireşti, pierzi vremea în iluzii şi nu ai făcut nimic cu viaţa ta! Ascultaţi o întâmplare adevărată!
*
Cel dintai lux este bucuria sufleteasca, aduce pacea inimii si linistea interioara, atat de rar este acest dar divin.
Cel mai mare lux este să înveţi întotdeauna să fii om pentru că este o lecţie permanentă şi cel mai mare lux este să înveţi să rămâi om pentru că este o demonstraţie permanentă şi eşti într-un continuu exerciuţiu de omenie şi nu poţi cădea.
Nu este greşit ca omul să vrea să se îmbogăţească şi a fi bogat nu este un păcat, dar trebuie să ne întrebăm dacă în faţa miilor sau miliardelor de lei sau de euro, există un om? Dacă nu există, e zero! Dacă în faţa unei maşini pe care nu şi-o poate permite jumătate de ţară, există un om? Dacă nu există, este zero! În faţa hainelor scumpe şi de firmă, a bijuteriilor cu diamante şi tot ce mai râvnesc doamnele, se ascunde un suflet, o femeie? Dacă se ascunde o femeie e ceva dar dacă în spate e gol, e zero! Ce se întâmplă? Noi slăbind sufleteşte, încercăm în spatele acestei imense averi trecătoare, să uităm de un paragraf al Sfintei Scripturi: „Ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? Ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde?” (Matei 1:26) La curtea lui Iov şi slugile aveau brâu de aur! Iată un act de omenie! Sunt eu domn, sunteţi şi voi domni! Sunteţi slugile mele, trebuie să arătaţi ca şi stăpânul. Acelaşi lucru l-a putut face Hristos! Ascultaţi o pildă extraordinar de frumoasă!
*
„Faceți făgăduințe și le împliniți Domnului Dumnezeului vostru !”
Așa sună îndemnul psalmistului (Ps. 75, 11) către cei care, mânați de necazuri, făgăduiesc Domnului jertfă dacă vor fi izbăviți de suferință. Din păcate însă, după ce se văd „cu sacii în căruță”, unii uită să-și țină cuvântul dat.
*
„LUMEA DUHURILOR ESTE PLINĂ DE ENTITĂȚI IMAGINATE DE MINTEA OMULUI”.
„SUFLETELE DREPȚILOR SUNT ÎN MÂNA LUI DUMNEZEU ȘI MUNCA NU SE ATINGE DE ELE”(Sf. Scriptura)
— Există strigoi sau nu? Sunt cumva invenţii omenești?
— Despre strigoi există o tradiţie foarte interesantă şi trebuie să o ştie oamenii că nu este o simpla povestire, au urme de realitate rationala, pe vremuri, fiindcă omul este mereu supus păcatului, unele mămici, folosind ceaiurile de mătrăgună , oleandru sau alte plante otrăvitoare pe care le beau în timpul sarcinii şi avortau fătul, iar acei fetusi pierduţi erau aruncaţi sau îngropaţi.
Şi se spune că se numesc suflete fără botez, în tradiţia populară. În Bucovina de unde sunt eu, ştiam de lucrurile astea de la bătrânele mai pioase. Sufletele acelor copii care mor nebotezaţi, cum s-au împlinit şapte ani de la pierdere fatului, strigă din groapă : «botez! botez!»
De-l aude atunci cineva este bine să aibă un prosop şi o lumânare iar când îl auzi scâncind şi să-i rostească cuvintele de botez : «botează-se fiul sau fiica lui Dumnezeu, Ion ori Ioana în numele Tatălui, amin! şi al Fiului, amin! şi al Sfântului Duh, Amin! Ele de facto, în realitate sunt teologumene bănești de liniștită conștiinței creștinului, dar au în ele şi un iz de adevăr!, corect nu putem boteza mortii, trebuie făcute fapte bune, botezați copii vii nou născuți, ca nașă de botez.
Închipuiţi-vă că noi astăzi avem străzi luminate, electricitate, lumină din belşug, faruri şi maşini, ogrăzi luminate, becuri afară; dar închipuiţi-ăa acele sate pustii şi uitate, unde odată cu noaptea când se culcă găinile toată lumea doarme sau stă acasă; şi tu mergi prin bezna acelei nopţi la lumina unui felinar, la şuieratul vântului şi sigur că imaginaţia minţii poate crea în psihicul tău fantasme, fantasmagorii din acestea, strigoi şi tot felul, dar era acea linişte a nopţii şi acel foşnet şi fâlfâit, fie de frunze, de pasăre rătăcită, speriată, de umbra de om de un pai aruncat, de un ciulin purtat de vânt, care oricând putea creea o umbră de frică în inima omului singur în întuneric. Astazi chiar nu mai este cazul!
Romanii au multe legende cu strigoi şi alte duhuri rele, dar mai ales au foarte multe ritualuri de îndepărtare a acestora. De trimitere a lor acolo de unde au venit. Strigoii sunt, în mitologia românească, sufletele rele ale morților, despre care se crede că ar ieși noaptea din morminte și s-ar transforma într-o faptura sau într-o apariție fantomatică, pentru a pricinui relele celor vii. Sau oameni despre care se crede că se află în legătură cu diavolul și se ocupă cu vrăji și cu farmece. După credința poporului, omul mort prefăcut în vedenie care vine și tulbură pe cei vii este om încărcat de păcate grele. Şi atunci, oamenii, pentru a se păzi de ei, apelau la ceea ce învăţaseră încă din bătrâni.
Românii au o credinţă nestrămutată în nemurirea sufletului. Indiferent dacă sufletul intră firesc în rândurile moşilor şi strămoşilor, sau nefiresc, în rândul strigoilor sau moroilor, concluzia era aceeaşi: moartea nu este un argument pentru dispariţia lui, există viață după moarte.
*
CUVINTELE DOMNULUI CUVINTE CU FOC LĂMURITE! MÂNTUIND, MÂNTUIEȘTE -TE!
O vorbă cu tâlc, sau o învăţătură despre dreapta credinţă semănată la timpul ei unde trebuie ajută mai mult ca milostenia, nu-l încurcă pe om cu toată bogăţia lui să zboare către cer!
Plida despe Sfânta Pelaghia! Pe lângă uşile bisericii, apăru o femeie din cele necredincioase, care era vestită în toată Antiohia pentru desfrâul ei. Femeia era îmbrăcată cu haine de mare preţ, împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare, iar împrejurul ei mergeau mulţime de fecioare şi de tineri, îmbrăcaţi frumos şi purtând brăţări de aur. Şi faţa ei era atât de frumoasă, încât oamenii mireni nu se puteau sătura cu vederea frumuseţii ei. Aceasta mergând pe lângă noi a umplut tot văzduhul de plăcută mireasmă aromată, iar episcopul, văzând-o mergând fără ruşine, având capul descoperit şi pieptul gol, şi-a închis ochii şi, suspinând în taină, şi-a întors faţa ca de la un mare păcat. Şi după aceasta întorcându-se către episcopi, a zis:
— Nu cumva iubiţi voi frumuseţea acestei femei? Oare nu v-aţi îndulcit cumva privind frumuseţea ei?
— Cu adevărat, eu am învăţat mult de la dânsa, că pe această femeie Domnul o va pune la înfricoşata Sa judecată şi o dată cu dânsa vom fi judecaţi şi noi. Pentru că ce socotiţi? Câte ceasuri a zăbovit acea femeie în cămara sa, spălându-se, îmbrăcându-se şi îmbodobindu-se în multe feluri, uitându-se în oglindă şi având toată grija ca să se arate mai frumoasă decât toate femeile înaintea ochilor vremelnicilor săi curtezani?! Iar noi, având în ceruri pe Mirele cel fără de moarte, nu ne îngrijim să ne împodobim sufletul nostru ticălos care este cu totul necurat, gol şi plin de ruşine, nu ne sârguim să-l spălăm cu lacrimile pocăinţei şi să-l îmbrăcăm cu podoaba faptelor bune, ca să se arate plăcut ochilor lui Dumnezeu şi să nu fie ruşinat şi lepădat în vremea nunţii Mirelui”.
Apoi, după rânduiala milostivului Dumnezeu, s-a întâmplat că desfrânata aceea a intrat în biserică, ea care niciodată nu intrase în biserică şi nici nu şi-a adus niciodată aminte de păcatele sale. Acea desfrânată, auzind învăţătura sfântului, a înţeles frica de Dumnezeu şi, gândind la păcatele sale şi la muncă veşnică pentru ele, a început a vărsa pâraie de lacrimi, amintindu-şi de păcatele ei.
(fragment din Viaţa Sfintei Cuvioase Pelaghia)