Despre milostivirea lui Dumnezeu

In 1991, cand s-a deschis manastirea Barnova, eram in primul an, eram saraci, n-aveam nimic. Era o saracie totala. Si trebuia sa aram pamantul si trebuia sa platim atunci cinci sute de lei. Am arat vreo cinci hectare si era o suta de lei hectarul. In momentul in care ne-am dat seama ca nu o sa avem de unde lua nici cinci bani, am spus celui cu aratura: “Domnule, daca vreti sa veniti maine sau poimaine, cand o sa mai adunam vreun ban, ca acum suntem saraci”.

In clipa aceea mi-a venit ideea ca, dupa Utrenie, sa punem Acatistul Sfantului Spiridon, ocrotitor si mare facator de minuni, tocmai pentru ca el era cel care a transformat sarpele in aur si l-a dat unui sarac atunci cand a avut nevoie. Asa ca am terminat “Aparatoare Doamna”, am pus dupa ceasul intai Acatistul Sfantului Spiridon, ne-am dus la chilie si am mai stat de vorba. Pe atunci nu eram decat patru vietuitori.

Tocmai in seara aceea venise un bucovinean din Suceava, care ne ajuta pe noi cu alimente, cu graunte, cu cartofi, cu faina, ce aveam nevoie. Venea permanent cu Dacia si ne aducea alimente pentru ca stia ca suntem saraci si nu aveam cu ce sa ne descurcam. Si noi, in fiecare seara, fiind putini si oarecum fricosi – cum era o manastire atat de mare si goala, sa stai singur in ea, iti era frica, toate casele astea pustii, daramate, uitate de Dumnezeu si de vreme, lasate asa, in paragina – puneam un zavor pe poarta mare si un lacat pe care-l incuiam tot timpul cu cheia.

Dupa ce s-a terminat Utrenia si am mers in chilie, la ora doua noaptea noi inca mai discutam acolo; si numai ce auzim o ciocanitura in usa. Ne-am mirat. “Cine o putea sa bata la ora asta in usa?” In momentul in care deschid usa, un om intre doua varste, usor afumat de bautura, zice: “Buna ziua, parinte”. “Dar cu dumneata ce-i la ora asta, de unde vii?” “Eu am venit sa fac un pomelnic.” “Lasa, ca ai sa-l faci maine.” “Nu, ala de la poarta a zis sa-l fac acuma.” Zic: “Cine e ala de la poarta, cine ti-a zis sa-l faci acuma?” “Nu stiu, du-te si-l intreaba. Ala cu barba mare, cu hainele lungi, era in drum. Cu el am vorbit si el mi-a zis sa vin aici sa fac un pomelnic.” “Omule, cred ca ai halucinatii, esti beat?” “Nu sunt beat. Mi-a zis sa dau un pomelnic de ctitorie si eu am luat salariul, am bani la mine, uite, vreau sa dau cinci sute de lei.” Zic: “Domnule, glumesti; lasa, ca o sa vii maine, cand esti luminat, sa stie si sotia ce-i cu tine, ce se intampla…”. “Nu, domnule, eu acuma fac pomelnicul, ia si scrie acolo.”

Eu, bucuros, imi aduc aminte ca aveam nevoie de cinci sute de lei pentru aratura si n-am mai comentat, am luat o hartie si el imi da trei nume: Constantin, Domnica si Ion. Si-mi da cinci sute de lei, ctitorie pentru manastirea Barnova. Si-i zic: “Haide sa te conduc la poarta, ca trebuie sa inchid in urma ta”. “Nu, ca ma duc cu asta cu care-am venit.” “Da cu cine-ai venit?” “L-am lasat aici, pe hol, sa ma astepte.” Eu, la un moment dat, am crezut ca e vorba de o halucinatie: poate a vazut ceva si i se pare. Dar cand am ajuns la poarta si am gasit-o deschisa si zavorul tras, atunci l-am luat usurel si l-am intrebat: “Ia stai un pic, lamureste-ma si pe mine clar, cum s-a petrecut tot ce spui?” “Mai parinte, eu am baut mai mult. Si cand am ajuns aici, la poarta, m-a oprit un om cu barba si cu hainele lungi, care mi-a zis: “Pentru ca ai gresit, trebuie sa faci aici, la manastirea asta, un pomelnic de cinci sute de lei”. Si eu am bagat mana in buzunar si am vazut ca am bani; iar el m-a luat de mana si mi-a deschis poarta asta mica, m-a adus inauntru pana la usa aia de sus, unde am batut. Si el a spus ca merge sa ma astepte afara. Iar dupa ce am facut pomelnicul, tu mai adus aici.” “Da unde-i ala, tu-l mai vezi?” “Nu-l mai vad. E noapte. Mi-e somn, eu plec acasa.”

A doua zi, cand m-am trezit dimineata, am inceput sa ma interesez in tot satul care este acea familie ce are in componenta ei pe Constantin, Domnica si pe Ion. Si sunt de atunci unsprezece-doisprezece ani de zile si n-am aflat nici in ziua de azi ca-n sat ar fi existat un om de varsta mea, cu un asemenea nume, cu o astfel de componenta in familie. Nu se stie ca cineva ar fi facut la manastirea Barnova un pomelnic de cinci sute de lei, bani pe care i-am avut in mana. Iesise atunci cinci sute de hartie. Pomelnicul il pomenesc si-n ziua de astazi la fiecare proscomidie, si-l consider ca un dar de la Sfantul Spiridon caruia, dupa Utrenie, i-am facut acatistul, deoarece nu aveam bani de platit aratura. Iata un lucru intamplat, trait, autentic si contemporan.

Ne vorbeste Parintele Calistrat de la Barnova (Bucuresti, 2003) Danion Vasile – Mangaiere si mustrare (sursa foto: internet)