Despre puterea canonului

Se intampla in anul 1997. E vorba despre o doamna vaduva, Marina, o femeie cuminte, evlavioasa, la locul ei, care citea foarte mult la Psaltire. Am plecat eu la Sfantul Munte si am lasat-o cu canonul la Psaltire. Si cum eram eu pe atunci mai tanar si mai habotnic, dadeam cate doua catisme, cate trei. Si la un moment dat i s-a acumulat atata canon restanta, ca nu-l mai putea face. Ce se intamplase? I se stricasera ochelarii. Seara, cand se punea la rugaciune, zicea: “Maica Domnului, pe parintele mi l-ai luat. M-a lasat legata cu canon. Ce ma fac eu de acuma, cum rezolv eu problema asta? Ajuta-ma, Maica Domnului, nu ma lasa, ce ma fac eu cu canonul? Am sa ma duc in iad!”

Si odata adoarme si se vede intr-un camp verde. In clipa in care ea mergea pe campul acela verde, cica vin doi oameni imbracati cu halate albe, cu bonete, cu cruciulite in frunte, se apropie de ea, ii dau buna ziua si-o intreaba: “Tu ce faci de urli atata la Stapana, ce-ti trebuie, ce vrei?” Si ea zice: “Am canon de la duhovnic si nu-l pot face ca mi s-au stricat ochelarii”. Si unul zice: “Ce facem cu dansa?” “Pai, facem cum a zis Stapana.”

Unul o prinde si-i suceste mainile la spate, celalalt ii deschide ochii si dintr-o sticluta ii picura ceva in aman doi ochii. Ii dau drumul si pleaca. Ea, in emotia aceea, se trezeste din somn cu usturime la ochi. Se scoala imediat de spaima, aprinde becul, ia Psaltirea si incepe sa citeasca. Isi da seama abia dupa doua sau trei ore de citit la Psaltire ca a citit fara ochelari. Si citeste fara ochelari la Psaltire si-n ziua de astazi. Chiar ea mi-a povestit lucrul acesta, dupa ce m-am intors eu din Sfantul Munte.

 

Ne vorbeste Parintele Calistrat de la Barnova (Bucuresti, 2003) Danion Vasile – Mangaiere si mustrare (Sursa foto: internet)