Despre spovedanie

Eram in curte la manastirea Barnova; si apare un alt om. Stefan il chema. Se cam tinea de spate. Eu, cand l-am vazut, i-am zis: “Ce faci, omule? Cam miroase a coliva, a scanduri. Ce-i cu matale? Ce-i cu atitudinea asta? Fii mai drept, mai batos, ca doar suntem crestini, avem pe Hristos in noi”. “Parinte, zice, sunt asa de bolnav, si-am auzit de biserica asta, si-am auzit ca aici spovediti.” “Ei, zic, nu numai ca spovedim, dar dam si foaie de drum, bilet gratis; matale nu-ti dai seama cate avantaje ai aici, la biserica: poti sa pleci si cu picioarele inainte, si cu capul inainte, nu trebuie sa-ti faci probleme, ca toate se rezolva foarte usor.”

“Parinte, vreau sa-mi faceti o spovedanie generala.” “Da, domnule Stefan, dar e ora doua si jumatate si n-am mancat nimic pana la ora asta.” “Hai, parinte, ca o sa te ajute Dumnezeu, stai si ma spovedeste astazi. Te rog, nu ma lasa. Asa simt eu nevoia astazi, sa ma spovedesc la mata.” “Hai, daca insisti, te spovedesc.” Si venise cu doi copii de-ai lui, care se plimbau prin ograda, un pusti de vreo cincisprezece ani si unul de saptesprezece, venise si cu mama lui, o doamna pe care o cunosc si care vine si acum la noi. Se pune el in genunchi si il iau eu la purificat cu de-amanuntelul. Daca tot l-a adus Ingerul Domnului si l-a pus in fata mea, ia sa-l spovedesc asa cum trebuie ca nu degeaba l-a trimis Dumnezeu. Si-l termin, il purific frumos, il scutur tot si-i mai gasesc restanta, pentru ca fuma, si il opresc de la impartasanie, cum obisnuiesc eu sa dau pentru fumat: un an de aghiasma mare pana va parasi fumatul.

Ii fac dezlegarea, ii dau aghiasma mare, si-mi spune: “Parinte, asa parca am simtit o usurare, niciodata n-am spovedit toate pacatele la Dumnezeu, asa cum m-ai luat matale. M-ai luat de parca ai alege neghina de orez, ai matale un stil, asa, nu stiu, tare bine m-am simtit. Dar stiu eu daca mai ajung pe la matale?” “Ei, daca nu mori pana deseara, ai sa mai ajungi, dar daca ai sa mori pana deseara, ai sa ma saluti cand treci pe deasupra manastirii pe aici.” “Cum, parinte, chiar sunt de moarte?” “Dupa cum esti de palid la fata, nu-i mare lucru, zic, nu-i greu de murit.”

Iese si se suie in masina, dar ii roaga pe copii lui: “Mai, taticule, daca eu m-am spovedit, ia spovediti-va si voi”. Pe unul din baieti l-am legat cu vreo cinci ani de aghiasma mare pentru ca deja cazuse in pacate trupesti, iar pe unul cu un an de aghiasma mare, ca folosise tigari si niste metode de astea mai tineresti, mai zapacite, cum fac tinerii. Si in clipa in care se suie in masina si pleaca. Barbatul spune: “Parinte, parca-mi pare rau ca nu stiu cand o sa mai ajung pe la matale”. “Lasa, ca ne intalnim noi in rai, ca sunt locuri, mergi sanatos.” Ajunge in oras, opreste masina in parcare, face o criza de inima, face infarct in masina si ramane mort la volan.

Copiii coboara de la etaj si spun: “Tata, da ce faci, nu vii in casa?”. Cine sa mai vina in casa, ca el era mort acolo. Si femeia s-a intors inapoi, la vreo doua ore, si mi-a zis “Parinte, Stefan, pe care l-ai spovedit la ora trei, e mort in cripta la Sfintii Apostoli Petru si Pavel”. “Cum asa?” “A facut infarct in masina. Mergand pe drum acasa, in masina mi-a zis asa: Dumnezeu sa-i dea sanatate la preotul asta, cred ca binele ce mi l-a facut el astazi n-o sa-l mai intalnesc eu niciodata. Mai, da ce vorba sa fie asta? Ei, nu e vorba la intamplare, vorba care a zis-o parintele, ca o sa-mi dea si un bilet de plecare, asta nu a zis el degeaba. Si cand a ajuns in fata blocului, a murit.”

Iata inca un semn ca Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului, ci sa fie viu. Iata rolul sfintei spovedanii si cat de important e rolul unui duhovnic in relatia om-Dumnezeu.

Ne vorbeste Parintele Calistrat de la Barnova (Bucuresti, 2003) Danion Vasile – Mangaiere si mustrare (Sursa foto: internet)