În coliba-ntunecată de Vasile Voiculescu

În coliba-ntunecată
Din carne şi os lucrată,
A intrat Hristos deodată.

Nu făclie ce se stinge,
Nu icoana ce se frânge.
Ci, El însuşi trup şi sânge.

Preschimbat pentru făptură
Într-o scumpă picătură,
Dulcea Cuminecătură.

Coliba cum L-a primit
S-a făcut cer strălucit
Pe bolta de mărgărit.

Iar în ea soare şi stele
Cu Arhangheli printre ele.
În mijloc, Tron luminos.

Şi, pe el, Domnul Hristos,
Care mult se bucură
Duhul Sfânt s-alătura.

Şi acolo rămânea
Şi acum şi pururea”.
„Şi noi, Doamne, ne-am sculat.

Colibele-am curăţat
Uşi, ferestre, toate-s noi,
Doamne, intra şi la noi.