Dacă moartea trebuie să te ia pe tine, te ia de unde trebuie să te ia.
Era şi o istorioară a marelui cărturar Antonie Plămădeală.
“Un calif stătea în grădina lui de trandafiri, savura un trabuc şi o vede pe moarte cu coasa. S-a speriat tot, tot, a fugit rapid în seraiul lui, s-a îmbrăcat, şi-a pus cu turban, şi-a luat paloşul şi calul şi a întins-o direct spre Mecca. Când a ajuns la Mecca, unde este piatra aceea sfântă unde merge şi se închină, moartea stătea cu coasa lângă piatră şi îi spune: 
– N-am să-I înţeleg niciodată judecăţile lui Dumnezeu. Când te-am văzut astăzi dimineaţă în izmene prin grădină, mă gândeam cum te iau eu peste o jumătate de oră de la Mecca?”
Asta Dumnezeu hotărăşte, nu noi hotărâm! Noi nu putem interveni în darul sacru al vieţii. În toate religiile lumii a-ţi lua viaţa este un păcat. Viaţa este darul sacru al lui Dumnezeu. Dumnezeu deschide tabloul vieţii, Dumnezeu închide tabloul vieţii, căci aşa scrie: “zilele oamenilor sunt în mâna lui Dumnezeu”. Și Isaia spune: “drepţii sunt în mâna lui Dumnezeu şi munca nu se atinge de ei” şi fulgerele lui Dumnezeu sunt săgeţi care ţintesc la ţintă.

Publicat de Parintele Calistrat

"Si cata frumusete se ascunde in sfanta ruga cea de dimineata, cata splendoare in rasaritul soarelui la ivirea zorilor! Si cat e de frumos sa fii tu primul care iti respecti Stapanul, aratand ca Ii cunosti dragostea si Ii recunosti lucrarea: Buna dimineata, Dumnezeul meu! Iti multumesc ca m-ai facut, ca ma hranesti, ca ma ocrotesti, si ca imi dai aceasta sansa de a fi cu Tine, langa Tine si prin Tine!"