O SUFERINȚĂ CARE NU ARE HOTAR

Sunt mai multe forme de rugăciune! Avem rugăciunea în nepăsare sau lecturarea, atunci când spunem: “Părinte, am citit tot ce mi-ați dat!” Avem rugăciunea stăruitoare, atunci când insiști să-L convingi pe Dumnezeu, și dacă ai reușit, și el se convinge de tine, o să-ți spună așa cum găsim în alte exemple pe care le avem în Scriptură, despre rugăciunea convingătoare: “Mare este credința ta, să-ți fie ție cum voiești!” sau “Să fie vouă, după credința voastră!” Mai avem rugăciunea fierbinte! Apocalipsa spune așa: “fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea.”(Apoc.3:16) Pentru că nu ești nici rău, nici bun. Iar în Împărăția lui Dumnezeu, nu există nuanțe! Așa cum avem, acei oameni care merg la biserica doar de ochii lumii, pentru că există această formă de creștinism de fațadă, ca să nu iți periclitezi tu imaginea în fata altora și vrei să fii în rând cu lumea.

Când ai să vezi o femeie pe coate și în genunchi în jurul unei biserici sau în fața unei icoane, nu este semnul unui act de prostie, nu este semnul unui act de neputință, de înjosire sau de INCULTURĂ, ci acela este semnul unui act disperat, care a depășit limita firescului, în care omul spune: “Domnule nu mă interesează ce zic alții, vreau să-mi rezolv problema!”

Acesta om a depășit Creștinismul de fațadă. În toată slăbiciunea și suferința lui, s-a gândit acest om că trebuie să-și depășească limita umană și să se expună public în suferința pe care o are. Cum putem noi să numim noi acest fel de rugăciune? Pe de-a dreptul: “Poate să creadă lumea despre mine ce-o vrea, EU AM O SUFERINȚĂ CARE NU ARE HOTAR ȘI NU MAI POT SĂ AȘTEPT!” Și atunci, omul, în disperarea respectivă sau în străpungerea respectivă, nu mai stă să eticheteze rugăciunea, că fiind nici a minții, nici a inimii, nici a uimirii, nici a extazului, nici a răpirii.. ci doar o convorbire concretă și directă cu Dumnezeu, în care te adresezi ca unui frate, ca unui tată, ca unui părinte, ca unui suprem!