Atât am stat în lume după armată. Şi m-am împrietenit cu părinţii de la Sihăstria. Atunci când am luat contact pentru prima dată cu Sihăstria, o maşina pleca de la Putna spre Sihăstria, cu închinători, era o sărbătoare din vară, şi m-am trezit efectiv în faţa părintelui Cleopa. M-am apropiat de el, i-am sărutat mâna, şi el s-a uitat la mine şi mi-a zis: „Tu, când ai să fii mai mare, ce-ai să te faci?” Ce mai mare, că aveam 21 de ani deja, ce să mă mai fac?… Zic: „Nu ştiu, părinte, ce să mă fac, cred că am să mă însor şi o să am copii, eu ştiu?” Şi el se uita aşa la mine şi zice: „Ei, tu preot o să te faci.” Eu am luat-o ca o glumă. Am zis că e o glumă tipic călugărească. Tot atunci, părintele Cleopa ne-a povestit istorioara cu inima de mamă, cu frumuseţile raiului, tot felul de lucruri de astea care pentru mine erau noi. Nu le auzisem până atunci.