Noi nu suntem normali, nu ăia care fac păcatele! E treaba lor, atâta luminează mintea lor, atâta debitează, nu stăm noi să-i judecăm, dar noi nu mai suntem normali la cap! Noi am ajuns să ne aliniem păcatului! Sfântul arhanghel Mihail a strigat din înalţimile cerului: „Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!”
Înainte era o ruşine numai să spui păcatul, acum strigi că te iubeşti! Iubeşte-te frate! Înainte la spovedanie lăsai capul în jos şi spuneai „Părinte, pune epitrahirul şi citeşte că mi-este şi rusine să spun!” Şi acum tu vii să te afişezi la televizor că esti gay! Pocăinţa şi Credinţa îţi poate da iertarea de păcate!
Iar dacă nu ne băgăm mintea în cap, aţi văzut cum i-a pârjolit pe greci ca pe şobolani, cu totul, în mare ardeau, de vii! Şi ştie Dumnezeu de ce! Aşa urlau ziarele: „Grecia a legalizat căsătoriile civile între persoanele de acelaşi sex”.
O să ne vină şi nouă rândul! Iar cea mai mare pedeapsă pe care o să ne-o dea Dumnezeu o să fie venirea altor neamuri peste noi! Or să vină 2-3 milioane de emigranţi care să ne înveţe cum se poartă baticul pe cap şi pe faţă, fusta până în pământ, o să avem femei ucise şi violate, căci chiar dacă opinia internaţională nu le arată ele există!
Aşadar, numai asemenea realităţi ne vor trezi la realitate!
Iar când om vedea o cruce om plânge, iar când om vedea o turlă de biserică sau să auzim un clopot bătând, o să zicem.. „Ce frumoasă era Ortodoxia odată! Cu linişte, cu pace, intrai, te rugai, se cânta la strană, preotul făcea slujba.. uite ce zile am ajuns să trăim!”
Sau poate ne mai dă Dumnezeu prin mijlocul iernii un cutremur de 8 grade o să vedem cum este, jumătate din blocuri vor fi la pământ, o să vedem cum stăm cu bocceluţa în frig pe stradă, pentru că noua ni s-a suit democraţia la cap! Ne simţim prea bine, suntem prea deşptepţi, suntem prea corecţi!