ROMÂNIA LUI HRISTOS – ORTODOXIA CREDINȚA ROMÂNILOR

CENTENARUL CELOR 100 DE ANI DE ROMÂNIE MARE SUB STEAGUL TRICOLOR.

1 DECEMBRIE 1918 – 1 DECEMBRIE 2018.

LA 100 DE ANI DE TRUDĂ ȘI LUPTĂ, BUCUREȘTIUL ROMÂNIEI INTRĂ ÎN RÂNDUL MARILOR CAPITALE CREȘTINE ALE LUMII, VOM AVEA UN SIMBOL CREȘTIN REPREZENTATIV AL DEMNITĂȚII CREȘTINE ȘI ROMÂNEȘTI PRIN CATEDRALA NEAMULUI.

25 NOIEMBRIE SINODUL BISERICII ORTODOXE DIN ROMÂNIA VA SFINȚI NOUA CATEDRALĂ PATRIARHALĂ A BUCUREȘTILOR CU TITULATURA, CATEDRALA NEAMULUI ROMÂNESC. SUNT INVITAȚI TOȚI CREȘTINII ORTODOCȘI DIN ÎNTREAGA ROMÂNIE ȘI DIN AFARA ȚĂRII. TOȚI CEI CE SIMT ȘI CUGETĂ ORTODOX ȘI ROMÂNEȘTE, IAR PRIN VENELE LOR CURGE ACELAȘI SÂNGE ORTODOX ȘI ROMÂNESC CA AL VITEJILOR STRÂMOȘI AI LOR.

SFINȚI STRĂMOȘI RĂMAȘI ÎN POMELNICELE SFINTELOR ALTARE ORTODOXE ȘI PE TOATE CÂMPURILE DE LUPTĂ, MERITĂ POMENIȚI LA PRIMA LITURGHIE ARHIEREASCĂ ÎN ACEASTĂ MĂREAȚĂ BISERICĂ.

STRĂMOȘI DEMNI, ADORMIȚI CU GÂNDUL CĂ ÎNTR-O ZI VOM TRĂI SUB ACELAȘI STEAG, SUB ACEIAȘI LIMBĂ, SUB ACEIAȘI CREDINȚĂ ÎN HRISTOS, LUPTÂND PENTRU DEMNITATEA ȘI LIBERTATEA NOASTRĂ ROMÂNESCĂ, ASTĂZI O LUPTĂ DE MULȚI ABANDONATĂ. AȘA SĂ NE PĂZEASCĂ ȘI SĂ NE AJUTE DUMNEZEU!

Visul românilor de a avea o biserică națională reprezentativă pentru al nostru neam, a înmugurit după războiul de independență de la 1877. După ce Moldova și Țara Românească s-au unit la 24 Ianuarie 1859, țara și-a luat numele ROMÂNIA.

La venirea regilor pe tronul României, au fost multe transformări politice, favorabile și unele mai puțin favorabile românilor, așa am alipit și Transilvania la România.

România a gustat din multele necazuri și amaruri fiind plămădită de Dumnezeu la răscrucea marilor confluențe dintre vestul occidental și estul slav aici în bazinul Balcanilor, deoparte și de alta a munților Carpați.

Imperiul Austro-ungar pe deoparte, influența Polonă pe de altă parte, imperiul otoman veșnic flămând și lacom la fel de ostil, apoi marele imperiu sovietic care ne-au fost veșnic piatra de poticnire, dar și de veșnică întrebare în mintea lor:
“cine sunt acești români care deseori au încurcat ițele istoriei, sau de multe ori chiar au frânat marile manevre geopolitice ale vremurilor și istoriei Europei?

Iată-ne de 2000 de ani în acest spațiu de lângă Dunăre și Marea Neagră în cetățile Sciției Minor, unde credința Ortodoxă sădită de Sfântul Apostol Andrei, ne-a legat pentru veșnicie de aceste pământuri sacre, de crucile strămoșilor, de sfintele altare de jertfă a Domnului Hristos, zidite din pământ, lemn sau piatră după împrejurarea vremurilor.

Ne-am legat de pădurile și munții noștrii, de turmele și câmpiile mănoase, călcate timp de aproape 1ooo de ani de toate popoarele migratoare sau imperiile războinice care și-au păscut caii în pământurile mănoase românești.

Românii, autohtonii acestor locuri, crescuți în Sarmisegetuza lui Decebal, până la episcopia lui Sfântul Iachint de Vicina, au rezistat doar sub ocrotirea Sfintei Cruci și a puternicei credințe în Hristos.

Odată cu mișcarile politice ale marilor puteri din lumea Europei, România simte din plin pe trupul ei durerea și moartea, jertfa nemăsură a celor două razboaie mondiale, 1916- 1918 și 1942- 1944, când România va fi o umilă oaia de jertfă pe altarul Balcanilor, dând morții ceea ce era mai scump și mai drag, miile de feciori și tineri care au fost carne de tun și de mitraliera, pentru toate câmpurile de luptă de la Tatra până la Cotul Donului.

Milioanele de morți pe front, miile de văduve sărace cu pruncii mici, tifosul, săracia, invalizii de război, evacuarea din calea câmpurilor de luptă, seceta și foametea, au dat în mâinile comuniștilor și a sovietului suprem, o Românie vlaguită și trudită de durerea și nenorocirile celor două razboaie mondiale.

O Românie îngenunchiată ca și astăzi, de același fel de conducători nevolnici, prin același fel de mizerii politice meschine de atunci, același soi de politicieni ticăloșiți ai timpului lor, nepăsători și ignoranți, tradători sau vânduți intereselor străine, așa cum ne-o relatează unii contemporani ai evenimentelor, dar și unele documente istorice din acele timpuri.

Comunismul totalitar a fost implantat ca o tumoră canceroasă pe trupul țării, a reușit să- și pună amprenta pe tot ce a fost sacru și românesc, datorită multor cozi de topor din sistem, români doar cu numele.

Pușcariile vremii au decimat valorile morale și spirituale, au decimat elita intelectuală a țării, înlocuind-o timp de 50 de ani cu activiștii și propagandiștii PCR- ului, oameni care suportau foarte greu ideia de sacru, de Dumnezeu, de credință și de rugăciune.

Odată cu căderea comunismului ca ideologie socială, poporul s-a deșteptat din nou la valorile morale și spirituale, satele, orașele, mai toate zonele țării au înflorit spiritual prin bisericile și mănăstirile cu duhovnicii și preoții lor misionari, prin întoarcerea românilor la vechea lor obârșie tradițională, munca, pământul, dragostea de Dumnezeu și credința lor curată.

Așa a renăscut din nou ideia construirii Catedralei Neamului Românesc, idee abandonată de la primul patriarh al României Miron Cristea, datorită multor vitregii ale vremurilor și istoriei, lipsei de fonduri și a presiunilor externe.

Gândul a încolțit din nou ca un mugur primăvara în razele soarelui după anii 1990.

În comunism fiind non-sens ideia unui asemenea proiect uitat și abandonat dar utopic vremii de atunci.

După 1990 ideeia a prins viață și a intrat din nou pe ordinea de zi a Sinodului BOR, ca o datorie de conștiință, construirea unei biserici grandioase care să primească în ea orice suflet uitat sau trecut cu vederea din neatenție din jertfa celor două razboaie mondiale sau alte cauze necunoscute.

În mod intenținat am expus toate capitalele lumii cu catedralele lor impunătoare, pentru a face o comparație cu biserica patriarhală actuală micuță și neîncăpătoare.

Ea nu va putea niciodată oferi găzduirea unor evenimente ortodoxe de amploare. Așa cum ar fi: Hramul Sfântului Dimitrie Basarabov, Învierea Domnului, Nașterea Domnului, Boboteaza, ședințe sinodale, invitații de onoare ai altor biserici ortodoxe surori, Sfinte Liturghii arhierești la evenimente speciale din timpul unui an.

Odată cu alegerea locului, cu rezolvarea aprobărilor guvernamentale necesare, cu obținerea documentațiilor legale de proprietate și arhitectură s-au început în urmă cu 1o ani lucrările acestui ansamblu bisericesc elegant, construit cu tehnica modernă și la mare calitate, să poată gazdui în el, la modul civilizat și confortabil mii de credincioși la toate evenimentele religioase bisericești din tot timpul anului liturgic.

Românii ortodocși nu vor mai fi nevoiți să stea în frig, în ploaie, în sloată, la șiruri interminabile zgribuliți de frig, vor avea o frumoasă catedrală ortodoxă care înmănunchează în ea mai multe taine ale inimii poporului român.

Ca simbol al unității de neam și limbă și credința, cuprinde elemente arhitecturale bisericești din stilul bisericesc al tuturor zonelor geografice a României. Construirea catedralei este o reparație morală și istorică față de neamul românesc și credința noastră ortodoxă. Este un prim răspuns la toate demolările de biserici, făcute de regimul comunist mai ales din cele istorice. Biserica Mihai Vodă și mănăstirea Văcărești, adevărate opere de artă, perle ale arhitecturii bisericești, ștearse de pe fața Bucureștiului. Este un alt raspuns prompt, ca act al mărturisirii de credință a românilor ortodocși de astăzi, la toată străduința înaintașilor, a neamului Basarabilor, a neamului Mușatinilor, a neamului Brâncovenilor, a boierilor Buzești, a boierilor Craiovești, a banului Mihai al Craiovei, a lui Matei Basarab și a tuturor ctitorilor de altare sfinte din cuprinsul ținuturilor românești. Acest edificiu bisericesc modern așează capitala României creștine București, în rândul marilor capitale creștine, occidentale a lumii moderne.

Din 25 Noiembrie 2018, orice călător străin, turist în vizită prin România, poate vizita un edificiu ortodox de anvergură europeană, rod al străduinței tuturor creștinilor ortodocși și al Bisericii Ortodoxe Române, a Sfântului Sinod condus de patriarhul României, care a vegheat clipă de clipă ceas de ceas fiecare pas al lucrărilor acestei mărețe catedrale.

Ultima obligație spirituală a tuturor românilor este să-și aducă aminte, că de 70 de ani este pace și liniște, nu am mai simțit mirosul prafului de pușcă, carnea arsă de exploziile bombardamentelor, frica și teroarea. De aceea uităm atât de repede să-L căutăm pe Dumnezeu, nu ni se pare că merităm confortul liniștii de astăzi fară nici un sacrificiu, prea ușor? Însă uităm că alții au dormit în tranșee cu arma în mână, că au spălat pământul cu sângele lor, că au rămas pe front bucăți din ei, mâini, picioare, trupuri,capete, au flămânzit, au însetat, au putrezit în gropi comune fără mormânt.

Ce ușor tratăm lucrurile, când vrem să impunem păreri goale fără nici o umbră de adevăr. Această catedrală aparține eroilor, acelor oameni și creștini care au zburat cu sufletul la cer, fericiți că ne-au putut lăsa o țară, o pace, același grai, și datoria de a-i cinsti și de a nu uita de ei, aprinzâdu-le o lumânare la căpătăi.Noi astăzi nu cinstim pe mama sau tata la adormiți, dar să mai purtăm grija eroilor și a strămoșilor.

Oare în vremea Sfântului voievod Ștefan cel Mare, 47 de biserici și mănăstiri, erau zidite sau înzestrate cu odoare, din excedent financiar? Nu erau și atunci săraci, văduve, orfani, necazuri și bejenii de frica turcilor, tătarilor, polonilor, chiar nu o fi fost și atunci oameni care să conteste aceste valori spirituale ștefaniene, atât de prețuite și apreciate astăzi în întreaga lume?

Este foarte greu astăzi să discerni măsura lucrurilor în mod corect fară rabdare și înțelepciune, părerile sunt diferite, pro și contra, dar este necesar neapărat să ne maturizăm sufletește și să nu ne mai limităm în a discredita biserica și lucrarea lui Dumnezeu, așa ca un hobby..

Pentru că vom supăra Majestatea Divină și vom plăti toate cârtelile și hulele aduse justiției Divine înaintea lui Dumnezeu. Pe lângă faptul că ne-am învățat să contrazicem, să discredităm orice vedem, mai și insistăm pe aceleași subiecte, care creiază mereu crize de istierie. Veșnic invocăm spitalele și școlile, apoi săracii și necăjiții. Săracii și necăjiții sunt pururea cu noi, să-i miluim permanent dacă arde inima în noi de simpatia lor.

România are nevoie de spitale da, dar bine puse la punct, tehnic, medical, aparatură și personal specializat, apoi de cercetători în descoperirea și eradicarea bolilor, a surselor de transmitere, sau de medicație cât mai performantă, nu cantitativă. Un spital nu înseamnă doar o clădire nou construită și bine îngrijită, uneori vorbim și nu analizăm ce spunem.

Biserică nu stă împotriva construirii de spitale, nici nu a influențat cu nimic vreodată, sumele alocate Ministerului Sănătății, fiecare departament ministerial are fondurile sale alocate, cu acelea lucrează, nu ridică bani de unde vrea fiecare sau după cum îi place. Școlile sunt performante cât au personal calificat de înaltă specialitate și elevi iluștri. Școala nu este o cantitate, este o instituție a calității culturale, ce ridică generații bine formate pentru schimbul generațiilor. Sunt școli goale, ziduri părăsite, absenteism, lipsă de promovabilitate, nu poartă biserica nici o vină de aceste derapaje ale societății obosite intelectual.

Acum înainte de marea sărbătoare aș dori să ținem minte că școala românească a crescut în tinda bisericii, iar spitalele și vracii au apărut în mănăstiri și schituri la bolnițele marilor mănăstiri, apoi au apărut spitalele moderne. Domnul Hristos a fost primul doctor, ce a vindecat orice boală și neputință în popor.

Ar trebui să ținem minte, că pentru înțelepciune mai avem nevoie de lumina Duhului Sfânt, iar pentru sănătatea sufletească și trupească mai avem nevoie și de mila lui Dumnezeu și de o viață curată în caile lui Dumnezeu. Domnul Hristos a zis: “Fără de Mine nu puteți face nimic”.(Ioan 15:4).

Aș încheia cu acest simplu gând, să mulțumim lui Dumnezeu pentru că am ajuns în pace cu sănătate aceste frumoase evenimente istorice și spirituale.

100 de ani de Românie Mare, ca eveniment trebuie să ne oblige să fim mai demni, mai creștini, mai responsabili.

O sărbătoare de acest fel, nu se limitează doar la fasole și cârnați, muzică, băutură și paradă, insultăm România și eroii de sub glie.
Istoria nu este bâlci nici târg, este sânge, durere, jertfă, trebuie puțin respect și evlavie sfântă.

Să înlăturăm mediocritatea gândirii la primul impuls, stereotipele catalogării lucrurilor la prima vedere, fără analiză și cercetare.

Să nu ne mai victimizăm din orice fel de lucruri ieftine, să mai întindem mâna spre cartea de rugăciune să strigăm la Dumnezeu.

Dacă vom continua la modul acesta actual, doar prin bârfă, denigrare, înjurături, hule, și învrajbire, Dumnezeu ne va aplica pedeapsă, precum evreilor în Babilon cu Nabucodonosor. Iar când o să ne pedepsească El, “Doamne păzește-ne”, o să vrem să-L rugăm și nu o să ne asculte rugăciunile.

Fiindcă suntem în postul Nașterii Domnului, să avem cu toții post binecuvântat și bucuria sfântă a Nașterii lui Iisus să fie cu noi cu toți.