„Veniti crestini, luati lumina
Cu sufletul smerit, purificat;
Veniti flamanzi, gustati din cina,
E nunta Fiului de Imparat.”

Valeriu Gafencu

 

 

 

Hristos a Înviat! Ce vorbă Sfântă!
Îţi simţi de lacrimi calde ochii uzi
Şi-n suflet parcă serafimii-ţi cântă
De câte ori creştine o auzi..

Vasile Militaru

 

 

„Se bate doar toaca pân la Înviere,
În semn de tristețe și mângâiere..”

Valiuta Mesina

 

 

 

Satul îşi duce
uliţele de mână
la biserică..

haiku de Girel Barbu

 

 

Din somn se scoală întregul sat
În miezul tămâios al nopţii
Şi clopotele toate bat
De se trezesc din gropi şi morţii.

Cu sufletul gătit de sărbătoare
Şi inima de slavă plină
Cu ouă roşii-n buzunare
Ne-ncolonăm ca să primim lumină.

Trecut-au zilele de plângeri
Şi Postul Mare-i terminat
S-aude-n ceruri glas de îngeri:
Iisus Hristos a Înviat!

Girel Barbu

 

Sursa foto: internet

 

Publicat de Parintele Calistrat

"Si cata frumusete se ascunde in sfanta ruga cea de dimineata, cata splendoare in rasaritul soarelui la ivirea zorilor! Si cat e de frumos sa fii tu primul care iti respecti Stapanul, aratand ca Ii cunosti dragostea si Ii recunosti lucrarea: Buna dimineata, Dumnezeul meu! Iti multumesc ca m-ai facut, ca ma hranesti, ca ma ocrotesti, si ca imi dai aceasta sansa de a fi cu Tine, langa Tine si prin Tine!"