Dumnezeu priveste din Cerul Sfant spre Sacrul Pamant Romanesc. Susurul Dunarii Batrane de la Cazane, pana la iesirea in Marea cea mare (Neagra), se aude si astazi lin, parca amestecat cu ecouri de arme, zanganit de sabii si suliti, care amintesc de navalitorii si migratorii care au ravnit mereu acest manos pamant. Din Cadrilaterul Dobrogei, pana in Basarabia si Bucovina, umbra Basarabilor si Musatinilor, vegheaza frumusetea acestui Pamant Romanesc.

Se simte mirosul de pamant proaspat, lucrat de cei ce iubesc aceasta glie, scaldata in sange ostasesc, pe campurile de lupta. Asisderea mirosul de tamaie si versul sfant liturgic al lacasurilor de cult, amintesc mereu de somnul vesniciei si glasul duios care leagana intre buchete de flori si colivele dulci din grau, sufletele celor ce au plecat la ceruri, aparand pamantul romanesc.

Eroii, martirii, ostasii, razesii, inteleptii si romanii simpli iubitori de neam si tara, stau plamaditi in taina pamantului romanesc, veghind Istoria Neamului si cursul firesc al vietii romanilor nostri. Se aud pasii lui Dumnezeu, in ctitoriile voievodale, in troite si mausolee, in cimitire si rascruci de drumuri, toate vorbesc de Dumnezeu!

Astazi trebuie, clopotele locasurilor sfinte, sa se traga ziua intreaga desteptand constiinta lanceda a neamului nostru, candva plin de barbati adevarati, de voievozi, de bravi luptatori si aparatori ai acestor sfinte locuri romanesti binecuvantate. Sa rasune glasul clopotelor pana la ceruri! Sa auda Dumnezeu, ca tara se misca, ca tara s-a trezit, exista si vrea sa fie asa precum a fost candva. Sa ne trezim din somnul constiintei, din nepasarea sufleteasca, din frica, din lipsa de vointa, din lehamitea ce bantuie intreaga lume.

Sa inviem in noi valorile culturale stramosesti: voinicia, vointa, vitejia, curajul, patriotismul si iubirea de frumos! Sa ne aparam Limba Romana, Sfintenia si Spiritualitatea Neamului. Sa aparam familia si morala crestina, sa aparam granitele pamantesti ale tarii si granitele sufletesti ale moralei si traditiei crestine. Sa reinviem culorile din steag si Constiinta Nationala. Nu suntem romani doar pentru ca fluturam steagurile, nu doar pentru atat! Sa pretuim tara in care traim si existam, din vointa lui Dumnezeu.

Sa nu fim romani, doar pentru ca mancam varza, sau fasole cu ciolan, sa luptam pentru demnitatea nationala si personala, sa mancam o paine cinstita si muncita, cu multa ravna. Nedemna si necinstita, este painea nemuncita! Trebuie sa reinviem cultul muncii si responsabilitatea personala, dragostea de frumos si adevar, dragostea de neam si tara. Romania Mare din 1 Decembrie 1918, inseamna jertfa, durere, suferinta, sange, Dor de Tara, vitejie, eroi, lacrimi si morminte.

Superficialitatea si felul cu care ne tratam poporul si tara, arata in mod categoric lipsa de intelegere a valorilor acestui neam. Sarbatoarea, coroanele si florile, parada militara si toata defilarea ostaseasca sunt toate o cosmetizare de moment in fata istoriei moderne. Suferinta din incompetenta si nepasare nu este act de vitejie.

Trebuie sa intelegem ca astazi razboaiele si problemele geostrategice nu se mai rezolva cu tancuri si mitraliere. Avem razboaie mult mai crunte si sofisticate, de care ori nu vrem sa stim, ori nu am luat act fata de cum trebuie sa ne aparam. Avem razboiul crunt al ideologiilor avangardiste si de moment, din care trebuie sa invatam pastrarea moralei si verticalitatii ca oameni crestini.

Avem razboaie economice si diplomatice in sistem corporatist, din care trebuie sa invatam sa nu ne pierdem tara, resursele, valorile, bogatiile care nu sunt doar ale noastre ci sunt si ale generatiilor viitoare. Asa si stramosii au ales moartea ca act de suprema jertfa pentru a ne pastra bogatiile, aratandu-ne ca noi azi le risipim cu usurinta si nechibzuinta.

Avem razboiul mintii si razboiul sufletesc pe care trebuie sa-l invingem pentru a nu fi materie prima spitalelor si vesnicelor suferinte, ce le traieste astazi poporul roman, care disperat crede ca sanatatea se dobandeste numai prin spitale, fara credinta si viata morala crestina.

Plata pacatului este moartea, boala si suferinta sunt cauza mortii, daca suntem lipsiti de intelepciune si ecologie sufleteasca, fata de pofte si placeri nechibzuite, fara masura ne degradam ca gena. Degradarea unui neam nu vine numai din razboaie, vine si din viata opacizata din care L-am exclus pe Dumnezeu.

Suntem in razboi cu Cerul Sfant, vrem inlaturarea valorilor crestine “perimate”, inlocuite cu normele vietii cotidiene, strict occidentalizate si globaliste, vom culege esecul, suferinta, florile, lacrimile si mormintele. Dar fara glorie, fara eroi, fara valori, fara demnitate, vom fi un popor al umilintei. Daca nu cinstim valorile eterne, materiale si spirituale, vom fi stersi din Universalitatea Istorie, ca multe alte popoare si imperii, care L-au indepartat pe Dumnezeu din viata lor si s-au diluat pana la disparitie, in multimea altor neamuri.

Sa respectam Romania Mare si Tricolorul Romanesc, sa ne imbracam prin Botez in Crezul Ortodox si impreuna cu Dumnezeu si Sfintii acestui neam, sa dainuim mereu impreuna in drumul spre vesnicia Cerului Nou si a Pamantului Nou, la Slava lui Dumnezeu ca bravi romani si cetateni ai Raiului, langa Jertfa Vesnica, Painea Cea Vie si Crucea lui Hristos…

Doamne ocroteste-i pe Romani!

Sursa foto: internet

Publicat de Parintele Calistrat

"Si cata frumusete se ascunde in sfanta ruga cea de dimineata, cata splendoare in rasaritul soarelui la ivirea zorilor! Si cat e de frumos sa fii tu primul care iti respecti Stapanul, aratand ca Ii cunosti dragostea si Ii recunosti lucrarea: Buna dimineata, Dumnezeul meu! Iti multumesc ca m-ai facut, ca ma hranesti, ca ma ocrotesti, si ca imi dai aceasta sansa de a fi cu Tine, langa Tine si prin Tine!"