„Pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală..”(Matei 12:36)
Când vezi pe cineva în cărucior poate îl dispreţuieşti, dar nu ştii că dacă ai fi ca el primul lucru pe care ţi l-ai dori ar fi să fii ca unul sănătos. Iar dacă eşti sănătos, ştii ce face?
Aţi văzut cum se jură omul? Am să citez: „Să mor eu! Să mă ia naiba! Să dea boala în mine dacă nu spun adevărul! Bă, să mă trăsnească dacă te-am minţit!”
Auzi ce-şi cere omul lui însuși! Sunt expesii „creştineşti” pe care noi le trimitem la Dumnezeu ca mesaje de mulţumire pentru tot ce ne e dat nouă. Când am putea să răspundem simplu: „Iartă-mă frate, sunt dobitoc!” Iartă-mă frate, te-am minţit, îs porc!
Pentru că ce comoară ai în cap pe aceea o porţi şi în inimă! Bunătatea trebuie cultivată! Pământul inimii să-l ari şi să scoţi toate rădăcinile patimilor ţi apoi treci într-o etapă superioară. “Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul” (Matei 5, 5).