„Ce-i mai trebuia acestui bătrân, care-și petrecea puținele clipe de răgaz, ce i le lăsa viața, între grădinărit ziua și contemplare noaptea? Colțul ăsta îngrădit, având cerul drept tavan, nu-i era oare de ajuns ca să-l poată slăvi pe Domnul, rând pe rând, în operele lui cele mai încântătoare, ca și în operele lui cele mai sublime? Nu era asta totul – ce-ar fi putut să mai dorească? O grădiniță ca să se plimbe și nemărginirea ca să viseze. Jos – ceea ce se poate semăna și culege; sus – ceea ce se poate studia și contempla; un mănunchi de flori pe pământ și toate stelele de pe cer.”
Victor Hugo – Mizerabilii