Era prin anul 1996. O crestina intrase in conflict cu o cumnata de-a ei pentru ca aceasta trecuse la sectari si venea permanent la ea in vizita si, indemnand-o sa mearga la casa de sectari, ii spunea: „Cat de credincioasa esti tu, ce evlavioasa esti tu, ce bine ar fi sa vii la noi la biserica; si-ai vedea cata plata ai lua si cata traire de la Dumnezeu ai avea daca ai alege aceasta cale, mai ales ca tu esti deja initiata in viata crestina”.
Cand femeia s-a speriat, a venit intr-o dupa-amiaza si m-a intrebat: „Parinte, am o mare nemultumire sufleteasca pentru ca sotul meu, fiind frate cu aceasta cumnata a mea, permanent imi spune ca ea nu greseste si ce face, face bine. Iar eu, care de atatia ani vin la biserica, pentru ca asa am cunoscut de la parintii mei, cum sa ma duc la credinta ei?”
Si-i zic: „Ia si te roaga la Dumnezeu ca sa-ti arate care e voia Lui”. Si i-am dat sa citeasca Acatistul Sfantului Acoperamant al Maicii Domnului, Canonul Ingerului Pazitor si Psaltirea de douasprezece ori. Si incepand aceste rugaciuni, intr-una din nopti viseaza ca apare la ea in ograda un inger si-i zice asa: „Hai sa-ti arat care credinta-i adevarata.”
Si o ia de mana si o duce in biserica manastirii Barnova. Intra in biserica amandoi. Ingerul o pune undeva sa stea in genunchi, apoi intra in altar. In altar avea loc o mare ceremonie duhovniceasca, probabil o Sfanta Liturghie, cu arhierei si preoti, si cum avea limbajul ei sarac, taranesc, mi-a zis: „Aveau pe cap aia stralucita cum are mitropolitul Daniel.” Dupa ce au slujit Sfanta Liturghie, au deschis usile imparatesti, au iesit cu potirul si i-au spus ingerului din biserica: „Adu-o incoace s-o impartasim.” Si, in clipa in care s-a apropiat de Sfantul Altar, acel cleric ce era cu potirul in mana i-a spus asa: „Tine-te de credinta de pana acum; si daca aici ai vazut lumina, inseamna ca aici e lumina. Sa nu mai cauti o alta invatatura ca ai sa-ti pierzi sufletul!” A impartasit-o si a inchis usile imparatesti. Ea a vazut cum ingerul a luat-o de mana si a dus-o pe deal; si cand a deschis ingerul usa s-o bage in casa, s-a trezit singura pe pat.
Si, din acea clipa pana in prezent, ea este in continuare ortodoxa. De atunci frecventeaza permanent manastirea; are vreo saizeci si ceva de ani si vine mereu la toate slujbele, la toate privegherile, la spovedit si impartasit, in toate posturile si ori de cate ori este nevoie.
***
Am considerat ca intamplarile de mai sus sunt cea mai potrivita prefata pentru o carte cu parintele Calistrat, duhovnicul de la Barnova.
Traim vremuri in care astfel de semne minunate sunt din ce in ce mai rare. Putinatatea credintei noastre ne face de multe ori sa alergam dupa semne inselatoare, prin care diavolul cauta sa prezinte intunericul drept lumina, minciuna drept adevar. Constienti de acest lucru, ar trebui sa cugetam cu luare-aminte la marturia parintelui Calistrat. Pentru cei cu putina credinta, ea tine de lumea basmelor si a povestilor. Pentru ceilalti insa, aceasta marturie tine de Sinaxare si de Paterice. Din mila lui Dumnezeu parintele Calistrat a cunoscut cat de reala este aceasta lume. Totusi, daca a vorbit despre aceste semne minunate, si nu a pastrat tacerea, nu a facut-o din lipsa de smerenie, nu a facut-o pentru a se fali, pentru a iesi in evidenta. Povestind, parintele Calistrat nu inceta sa se minuneze cum lucreaza Dumnezeu mantuirea si ajutorarea oamenilor. Si nu povestea decat pentru a da nadejde celorlalti ca Dumnezeu e viu si nu inceteaza sa ne covarseasca prin grija Sa.
Si totusi nu lumea minunilor e lumea parintelui Calistrat. Ba chiar parintele se ridica impotriva „vedenistilor”, a celor care cauta cu lumanarea semne dumnezeiesti, a celor care se considera pe sine iluminati si care nu vor sa se lase ca lauziti de Sfanta Traditie, crezand aratarilor inselatoare.
Parintele Calistrat nu traieste intr-un univers paralel, nu e rupt de lumea noastra. Ci, dimpotriva, o cunoaste foarte bine. Si, cu iscusinta unui arhitect care, atunci cand vede proiectul unei cladiri, frumoase, de altfel, stie ca aceasta s-ar darama la cel mai mic cutremur si de aceea marcheaza pe planuri punctele slabe, ieromonahul de la Barnova pune degetul pe cateva dintre ranile societatii in care traim. Ca un medic iscusit, el stabileste diagnosticul inainte de a prescrie tratamentul.
Am fost constient ca, citind aceasta carte, multi bolnavi se vor simti jenati si vor cauta sa nege adevarul spuselor parintelui Calistrat; vor refuza medicamentul si il vor goni pe doctor. Bolnavii care vor citi cuvintele sale ar trebui sa tina seama de faptul ca parintele nu e nici contestatar si nici inovator. Discursul sau nu are prea multe in comun cu limbajul de lemn al celor care incearca sa fie ortodocsi doar pastrand forma si ignorand fondul, pentru ca parintele merge pe drumul batatorit al Traditiei.
O puternica dovada in acest sens este faptul ca parintele Iulian Lazar, batranul duhovnic al Schitului Prodromu de la Muntele Athos, i-a spus parintelui Calistrat: „Atunci cand voi muri, te rog sa te intorci in Sfantul Munte, ca sa nu ramana romanii de aici fara duhovnic”. In Munte sunt destui duhovnici romani. Si daca totusi ava Iulian a considerat ca pana si acel loc are nevoie de parintele Calistrat, ar trebui sa ne dam seama cata nevoie avem de el noi, cei care traim pe pamantul romanesc.
Ne vorbeste Parintele Calistrat de la Barnova (Bucuresti, 2003) Danion Vasile – Mangaiere si mustrare (Sursa foto: internet)