În post se postește de VORBE GRELE, de BLESTEME, de URĂ, de clevetire, de ținerea de minte a răului.
POSTUL LIMBII
Acest organ mic și neînsemnat, are o vamă întreagă dată de Dumnezeu, spre văzduhuri. Limba este și cea care binecuvintează, limba laudă pe Dumnezeu, limba este muzică, este poezie, este iubirea și dragostea. Dar limba este și otravă, limba este moartea, limba înseamnă uciderea, blestem, acuza, rușinea, nenorocire, urgie.. De aceea, când vorbim, trebuie să folosim trei site: mintea, inima și gura!
POSTUL GURII – Tot ce vedeți în jurul dvs. moral, social, politic și ideologic, este doctrina „omului contra om”! Oamenii simt nevoia sa jignească, să se rănească între ei, să umilească pe cel mai neputincios.. Și ați văzut ce frică este, ți-e frică de șef să nu îți zică ceva, de coleg să nu te sape, de prieteni și chiar de orice replică, care ți se aruncă la întâmplare! Pentru că lumea clocotește de ură, iar acesta nu este un lucru dumnezeiesc. De aceea, Sfânta Scriptură, spune așa: „Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură acelea spurcă pe om!” Psalmistul David, ne-a lasat cel mai frumos pasalm, care spune asa: „Pune Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire, împrejurul buzelor mele..”(Psalmul 140).
Sunt mai multe moduri de a ucide: un exemplu este cu sabia sau cu arma de foc, iar aceste câteodată sunt vindecabile.. și mai spune Avva Dorotei, că cel ce ucide cu gura și cu limba, ucide veșnic!
Și aici avem cele trei mari păcate: Vorbirea de rău, clevetirea (atunci când vrei să scazi pe cineva în ochii cuiva, să-l umilești și să-i terfelești numele – și se ajunge chiar la a fonda suspiciuni false despre cineva, numai pentru a-l umbri, a-l răni, sau a-l murdări). Acestea sunt fapte periculoase înaintea lui Dumnezeu și avem doua mărturii ale Duhului Sfânt „Pe viclean îl urăşte Domnul..” și „Cei ce vor vicleni, vor pierii!” Asadar, acesta o face omul din viclenie.
Să nu ne insultam, este o formă de post, să nu calomniem este o formă de post, să nu învrăjbim, este o altă formă de post!