„La câteva zile de la sosirea noastră pe Muntele Sfânt, un ascet, pe jumătate nebun, care trăia într-o stare de frenezie extatică într-o grotă ce spânzura deasupra mării, mi-a spus o vorbă care mi-a închis gura.-Ți-ai pierdut mințile, bietul de tine, i-am zis ca să-l necăjesc.
El a râs.
– Mi-am pierdut mințile, dar l-am primit în schimb pe Dumnezeu, cu alte cuvinte: am dat o para falsă și, înschimb, am cumpărat raiul. Ce crezi, fiule, am făcut o afacere proastă?
După o clipă de tăcere a continuat:
– Și dă-mi voie să-ți mai spun ceva, ca să știi. Era cândva un rege tare frumos, îi plăcea să mănânce și să bea, să petreacă și avea 365 de femei în harem. Într-o zi s-a dus la o mănăstire unde a văzut un pustnic, s-a uitat la el cu milă și i-a zis: “Ce mare sacrificiu faci!” Ascetul i-a răspuns: “Sacrificiul tău e și mai mare!” “Cum așa?” “Pentru că eu am renunțat la lumea trecătoare, iar tu ai renunțat la cea veșnică.”
Nikos Kazantzakis – Raport către El Greco