Maica Domnului – Izvorul Tămăduirii. Învierea lui Hristos, izvorul mântuirii

Hristos inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le!” (Troparul Invierii)
“Aceasta aleasa si sfanta zi, cea dintai a saptamanii, imparateasa si doamna, praznic al praznicelor este si sarbatoare a sarbatorilor!” (“Canonul Slujbei Invierii”)
“Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul, sa ne bucuram si sa ne veselim intru ea!” (Ps. 117,24)
“In mormant cu trupul, in iad cu sufletul ca Unul-Dumnezeu, in Rai cu talharul si pe Tron ai fost Hristoase cu Tatal si cu Duhul pe toate umplandu-le, Cel Ce esti necuprins!” (“Ceasul Pastilor”)
“Precum in Adam toti mor, asa si in Hristos toti vor invia!” (I Cor. 15,22)
“Adam Cel de pe urma cu duh datator-de-viata” (I Cor. 15,45)
“Hristos a inviat din morti, fiind incepatura (a invierii) celor adormiti” (I Cor. 15,20)
“Daca Hristos n-a inviat, zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica este si credinta voastra!” (I Cor. 15,14)
“Iar mie sa nu-mi fie a ma lauda decat numai in Crucea Domnului nostru Iisus Hristos!” (Gal. 6,14)
“Ochii lor erau tinuti ca sa nu-L cunoasca” (Lc. 24,16)
“A fost cunoscut de ei la frangerea painii” (Lc. 24,35)
“Atunci le-a deschis mintea ca sa priceapa Scripturile!” (Lc. 24,45)
“Oare nu ardea in noi inima noastra cand ne vorbea pe cale si ne talcuia Scripturile?!” (Lc. 24,32)

Stefan Bela Photography

In istoria lumii, neamul omenesc cazut in robia mortii a fost mantuit prin Intruparea, Rastignirea si Invierea lui Iisus Hristos Cel nascut din pururea-Fecioara Maria. Din acest motiv, Fecioara a fost numita de catre Sfintii Parinti ai Bisericii atat “Maica Vietii” (fiind mama dupa trup a Fiului lui Dumnezeu – “Painea Cea vie, Care S-a pogorat din Cer, Painea pentru viata lumii” – In. 6,51), cat si “Maica Luminii” (“Eu sunt Lumina lumii!” – In. 8,12), fiind Nascatoare-de-Dumnezeu, cea dintai si cea mai importanta marturisitoare a tuturor minunilor savarsite de Dumnezeu in chip tainic si cu neputinta de patruns cu mintea omeneasca.

Nemarginita, insa, i-a fost si suferinta indurata la calvarul Crucii lui Hristos. Maica Domnului a primit osandirea, batjocorirea, biciuirea si rastignirea Fiului Ei de catre oameni – cu cea mai adanca smerenie si supunere fata de voia lui Dumnezeu. Si s-a rugat pentru iertarea celor care I-au rasplatit astfel lui Iisus toate binefacerile primite de la El, si care se si blestemau pe ei insisi si pe proprii lor copii: “Sangele Lui asupra noastra si asupra copiilor nostri!” (Mt. 27,25). Cu toata durerea rastignirii, cu toate chinurile suferite, cu toata vrajmasia unei omeniri care alege raul si respinge binele, Fiul lui Dumnezeu nu poate lasa lumea legata sub povara propriului ei blestem, ci o dezleaga dintr-o mila si o iubire ce se revarsa asupra ei in cascade de lumina. Traind pe Cruce in ultimele clipe ale vietii Sale pamantesti tot amarul mortii, Fiul lui Dumnezeu facut Fiu al Omului va birui moartea – dar nu prin puterea sulitei sau a sabiei, ci prin puterea iubirii dumnezeiesti, in vesmantul careia o va imbraca apoi prin stralucirea luminii slavitei Sale Invieri din morti: “Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac!” (Lc. 23,34); si, astfel: “Savarsitu-s-a!” (In. 19,30). Momentul acestei biruinte este evocat ca atare in “Canonul Slujbei Invierii”: “Acum toate s-au umplut de lumina – si Cerul si pamantul si cele de dedesubt!”. “Si iata s-a facut cutremur mare, ca ingerul Domnului, coborand din Cer si venind, a pravalit piatra si sedea deasupra ei” (Mt. 28,2). Aspectul fapturilor ceresti difera intru totul de cel al fapturilor pamantesti, iar lucrul acesta se vede din descrierea Sfantului Apostol si Evanghelist Matei: “infatisarea lui era ca fulgerul si imbracamintea lui alba ca zapada” (Mt. 28,3). Efectul pe care il are aparitia fapturilor ceresti asupra fapturilor pamantesti este redat apoi prin cuvintele: “de frica lui s-au cutremurat cei ce pazeau si s-au facut ca morti” (Mt. 28,4). Marturia ingerului cu privire la cele petrecute cu Iisus dupa invierea Sa din morti face trimitere categorica la impreuna-lucrarea Fiului cu Tatal si cu Duhul la mantuirea lumii, Lumina cea pururea-fiitoare intru care nu incape umbra de schimbare, marturie cuprinsa si in “Simbolul Credintei”: “Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat”.

Stefan Bela Photography

Fecioara Maria, care traieste taina invierii Fiului ei cu o putere a simtirii duhovnicesti pe care nimeni altcineva nu ar fi putut sa o aiba, pastreaza toate in inima ei asa precum facuse incepand inca de la Bunavestire a Nasterii Fiului lui Dumnezeu din ea. Prin aceasta, ea a purtat mereu pe fruntea ei cununa dumnezeiasca a smereniei. Cuvantul ei sublim de acceptare a voii lui Dumnezeu in viata ei si a lumii intregi – “Iata roaba Domnului! Fie mie dupa cuvantul tau!” (Lc. 1,38), reprezinta practic inceputul mantuirii neamului omenesc din robia pacatului neascultarii. Dovada sta propria ei marturie: “Iata, de acum ma vor ferici toate neamurile! Ca mi-a facut mie marire Cel Puternic si sfant este Numele Lui!” (Lc. 1,48-49). Si tot ea a sintetizat in mod magistral intreg cuprinsul Sfintelor Scripturi intr-un singur cuvant de indemn si de porunca sfanta: “Faceti orice va va spune El!” (In. 2,5). Maica Domnului stia toate cele ce aveau sa fie, ca cea care traia cea dintai taina indumnezeirii: “Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri!” (Lc. 1,35). Iar prin aceasta, adancul putintei omenesti s-a deschis nesfarsitului adanc dumnezeiesc, precum scrie Sfantul Marcu Ascetul in “Filocalie”. Caci Maica Domnului a fost tronul Dumnezeirii, purtatoarea cu trupul a Dumnezeului Celui adevarat, precum marturiseau si Sfintii Parinti cei adunati la cel de-al treilea Sobor a-toata-lumea in Efesul anului 431, ca ea este cu adevarat Nascatoare-de-Dumnezeu.

Stefan Bela Photography

Inca de la Nasterea minunata si mai presus de fire a Pruncului de Imparat in ieslea de la Betleem (“Si fara sa fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a nascut pe Fiul sau Cel Unul-Nascut” – Mt. 1,25) si pana la Rastignirea lui Iisus pe Crucea de pe Golgota, Fecioara Maria a fost permanent prezenta in viata pamanteasca a Mantuitorului lumii, fiind cea dintai marturie vie a iubirii lui Dumnezeu pentru lume si a raspunsului pe care lumea l-a dat acestei iubiri prin persoana ei. “Iata mama ta!” (In. 19,27) – avea sa-i spuna Hristos celui mai tanar dintre ucenicii Sai, Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan, adeverind prin aceste cuvinte faptul ca puterea iubirii Fecioarei pentru Dumnezeu si pentru oameni a facut-o “mai cinstita decat heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat serafimii”, caci “tot poate rugaciunea Maicii la imblanzirea Stapanului!” (“Paraclisul Maicii Domnului”). Maica Domnului va ramane mama povatuitoare si mangaietoare Sfintilor ucenici si Apostoli ai Fiului ei, pana la adormirea ei cu trupul cel de-viata-purtator care, desi inmormantat de acestia in gradina Ghetsimani, trei zile mai tarziu nu va mai fi aflat in mormantul in care fusese pus.

Stefan Bela Photography

Asa si la praznuirea Izvorului Tamaduirii: nu intamplator Stapana i-a poruncit imparatului Leon cel Intelept sa intre mai adanc in desisul padurii prin care acesta se plimba; caci acolo a descoperit acel izvor de apa tamaduitoare de boli si de neputinte pentru toti cei ce aveau sa bea si sa se atinga de ea cu credinta. Faptul ca imparatul Bizantului a zidit apoi biserica deasupra acestui izvor minunat marturiseste atat despre stapania imparateasca a Maicii lui Dumnezeu, cat si despre harul duhovnicesc al cuvintelor ei, dobandit prin adancul de neajuns al sfinteniei si smereniei cu care a implinit in viata sa voia sfanta a Celui Preainalt. Fecioara a fost invesmantata in lumina lui Hristos–Soarele Dreptatii, precum marturiseste “Apocalipsa” Sfantului Ioan Teologul. “Poporul ce petrecea intru intuneric va vedea lumina mare; si voi, cei ce petreceati in latura umbrei mortii – lumina va straluci peste voi!” (Is. 9,1), lumina invierii Fiului lui Dumnezeu din morti, lumina dumnezeirii care a curatit desavarsit atat trupul, cat si sufletul Fecioarei la Bunavestire a Intruparii Fiului lui Dumnezeu din ea – minune uimitoare posibila prin desavarsita feciorelnicie a credinciosiei ascultarii ei de Dumnezeu: “Fie mie dupa cuvantul tau!” (Lc. 1,38). Izvorul Tamaduirii nu este doar povestea unui rege intelept si a unui orb sarman, sau doar relatarea despre un izvor de apa din desisul unei paduri oarecare. Izvorul Tamaduirii isi are sursa in chiar gradina Raiului, de la “Cel ce trimite izvoare in vai si astfel prin mijlocul muntilor vor trece ape” (Ps. 103,11). El a pus in chip profetic minunat in creatia Sa putinta descoperirii adevarului de catre omul ce avea sa sufere stricaciunea pacatului: “dusmanie voi pune intre tine si femeie, intre samanta ta si samanta ei: aceasta iti va zdrobi capul, iar tu ii vei intepa calcaiul!” (Fac. 3,15).

Stefan Bela Photography

Iata de unde izvoraste tamaduirea: din pantecele Evei celei Noi, “cea mai inalta decat cerurile si mai curata decat stralucirile soarelui” (“Paraclisul Maicii Domnului”), care avea sa nasca de la Duhul Sfant, din sanul neamului omenesc, pe Fiul lui Dumnezeu, Doctorul sufletelor si al trupurilor noastre. Desi zamislita si nascuta pe cale fireasca (dar nu din aprinderea poftirii trupesti, ci ca rod al staruintei in rugaciune), Fecioara Maria reprezinta cel dintai vlastar al firii omenesti prin care se opreste blestemul legii implacabile a nasterii spre moarte. Prin intruparea lui Iisus din ea, ea devine cel dintai om viu care naste Viata, pe “Adam Cel de pe urma cu duh datator-de-viata” (I Cor. 15,45); “cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?” (Lc. 1,34). Fecioria roditoare a Preasfintei Fecioare Maria (fecioara mai inainte de nastere, fecioara in nastere si fecioara dupa nastere) zamisleste fara de pacat trup nestricacios Fiului Dumnezeului Cel Viu: “Eu sunt Painea Cea vie, Care S-a pogorat din Cer” (In. 6,51). Astfel este oprita caderea oamenilor din Adam cel vechi si incepe ridicarea oamenilor in Hristos, Noul Adam, Cel nascut din Fecioara fara a aduce vreo stirbire sau vreo vatamare pecetilor fecioriei ei. Mai tarziu, insa, dupa cuvantul proorocesc al Sfantului si Dreptului Simeon cel Batran, sufletul Fecioarei va trece prin taisul sabiei durerii si suferintei celei mai coplesitoare la vederea patimirii si rastignirii Fiului ei pe Crucea pacatelor intregii omeniri: “Acesta este pus spre caderea si spre ridicarea multora din Israel si ca un semn care va starni impotriviri. Si prin sufletul tau va trece sabie, ca sa se descopere gandurile din multe inimi!” (Lc. 2,34-35). Sangele lui Iisus este izvorul tasnit din “Piatra pe care n-au bagat-o in seama ziditorii” (Ps. 117,22) iar Maica lui Hristos este muntele din care S-a desprins aceasta Piatra, “muntele cu umbra deasa” (Av. 3,3) cel mai inainte vestit de prooroci. Umbra care se regaseste in chip tainic pana astazi in launtrul sfintelor altare ale Mantuitorului Hristos, acolo unde, in intimitatea duhovniceasca a rugaciunii tainice, se aduce Dumnezeiasca Jertfa a Sfintei Liturghii: Sfanta Euharistie cea curatitoare si luminatoare si sfintitoare si tamaduitoare pentru toti orbii, surzii, schiopii, ologii si leprosii neamului omenesc cumplit vatamat de stricaciunea pacatului.

Stefan Bela Photography

Daca ar fi sa plecam de la cuvintele marelui intre prooroci Isaia – “Fecioara va lua in pantece si va naste Fiu!” (Is. 7,14), putem comprima in timp si spatiu istoria vie a lui Dumnezeu Cel Care a fost dat la o parte din creatie de catre Adam prin refuzul ascultarii de cuvantul Lui, si implicit si de catre toti “adam”-ii care i-au urmat pana la nasterea Noului Adam din Fecioara Maria – Noua Eva. Pentru a re-crea si restaura lumea, Dumnezeu nu i se mai adreseaza lui Adam caruia ii daduse femeia spre ajutor si ingrijire, ci alege sa devina El Insusi Adam si sa fie reprimit in lume de catre o femeie-Fecioara, in purtarea de grija a bratelor careia Se va incredinta El Insusi pe Sine: “Iata roaba Domnului! Fie mie dupa cuvantul tau!” (Lc. 1,38). Prin aceasta, Fecioara Maria (si, prin ea, firea omeneasca intreaga) devine Biserica sfintita si Rai cuvantator, vita Strugurelui Celui de taina, cea numita cu multe nume, puntea de legatura intre Cer si pamant. Iar numele ei , pe care l-a vestit lumii Sfanta Elisabeta (cel de “Maica Domnului” – Lc. 1,43) cuprinde intru sine toata istoria randuielilor dumnezeiesti de mantuire a lumii. Ea are intru sine, de la Duhul Sfant, izvorul sfinteniei, inca de la zamislirea ei de catre batranii ei parinti cei sfinti si drepti si tematori de Dumnezeu. Caci atat Sfanta si Dreapta Ana, cat si Sfantul si Dreptul Ioachim, au auzit glasul ingerului vestindu-le: “Ana, Ana!” si “Ioachime, Ioachime! – rugaciunile voastre au strabatut Cerul pana la mila lui Dumnezeu!”. Cei doi parinti dumnezeiesti lasa din taina vietii lor ca zestre Fecioarei sfintenia credintei si a nadejdii si a iubirii pentru Dumnezeul lui Avraam si al lui Isaac si al lui Iacov. Si astfel, inca din pruncie ea va trai asteptarea infiorata a venirii lui Mesia Cel vestit de prooroci, nestiind ca ea insasi va fi bobul ce va rodi Spicul Cel nearat – pe Hristosul Domnului. Ea umple miile de ani de la Adam la Hristos cu harul sfinteniei ei personale (de Mireasa, Maica si Fecioara) izvor de smerenie si vindecare a firii omenesti celei cumplit ranite de diavol, de stricaciune si de moarte. Chipul Fecioarei oglindeste in sine Treimea cea Sfanta prin dragostea, vointa si dorul de a implini intruparea Fiului lui Dumnezeu (taina a tainelor, de negrait in cuvinte omenesti si de netalcuit nici macar de catre mintea ingereasca), cu aceeasi putere de vointa si de dragoste si cu acelasi dor pe care Dumnezeu Insusi le are de a-l mantui pe omul cazut prada robiei pacatului si mortii. Si de aceea Fecioara devine Eva cea Noua, izvor de viata pentru tot neamul omenesc. Caci ea a fost Biserica mai inainte de Biserica, incepatura celor mantuiti. Caci, daca Duhul Sfant S-a pogorat in chip de limbi ca de foc in ziua Cincizecimii peste Sfintii ucenici si Apostoli ai lui Hristos la Ierusalim, peste Fecioara Maria Duhul Sfant S-a pogorat inca din ziua Vestirii celei Bune a Intruparii Fiului lui Dumnezeu din ea, in Nazaretul Galileii. Si astfel ea devine si izvor de binecuvantare: “Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau!” (Lc. 1,42).

Stefan Bela Photography

Tacerea Fecioarei este taina lucrarii smereniei ei celei netarmurite, caci nimeni nu stie decat ceea ce e descoperit: “Maria pastra toate aceste cuvinte, punandu-le in inima sa” (Lc. 2,19) – ca si isihastii, despre care nimeni nu stie cat de luminati au fost (sau sunt) de catre Dumnezeu, pentru ca ei nu se lauda vreodata. Asa si Preasfanta Fecioara: in liniste desavarsita si in pace adanca primeste toata intelegerea cea mai presus de intelegere a tainei rascumpararii omului si indumnezeirii lui prin Crucea si Invierea lui Hristos: “Dumnezeului Care S-a facut om ii corespunde omul care s-a indumnezeit. Iar cea dintai fiinta umana indumnezeita (in mod desavarsit indumnezeita) este prezenta in intregime in slava cea de pe urma a celei de a doua veniri” (Sfantul Grigorie Palama). Mijlocirea de Maica pe care Fecioara Maria o aduce cu lacrimi pentru neamul omenesc la tronul Fiului ei reface inimile noastre pline de amaraciunea pacatului si le preface in inimi calde, pline de evlavie si de credinta. Asa se si explica lucrarea isihiei in monumentala opera de sfintire a lumii prin taina rugaciunii facute de monahi in Numele lui Iisus sub neincetata ocrotire si veghere a Fecioarei.

Stefan Bela Photography

Caci rugaciunea ei a izvorat de-a lungul veacurilor siruri nesfarsite de sfinti care nu au trait pe pamant decat pentru a-l sfinti prin viata si rugaciunea lor de necontenita jertfire. Prin ei si prin sfintenia pe care Dumnezeu le-a daruit-o, lumea intreaga s-a sfintit printr-o impartasire universala din harul cu care sfintele lor moaste au umplut pamantul din care fusesera luati –  “pamant esti si in pamant te vei intoarce!” (Fac. 3,19). Caci daca in timpul vietuirii lor cu trupul pe pamant Sfintii s-au hranit (atat trupeste-material, cat si duhovniceste-euharistic) din roada vitei si din rodul graului crescute din pamant si aduse ca Daruri Cinstite de Jertfa liturgica pe Sfintele Altare ale credintei in Iisus Cel Inviat, dupa iesirea lor din lumea aceasta, in Liturghia cosmica a intregii firi a naturii, pamantul se va hrani, la randul sau, impartasindu-se din harul sfintelor lor trupuri. Caci lumea intreaga se sfinteste prin rugaciunea si evlavia si lucrarea Bisericii lui Hristos. “Omul sfinteste locul!”, spune o vorba din batrani; iar glasul Bisericii adevereste: “Ale Tale dintru ale Tale – Tie iti aducem de toate si pentru toate!”.

Stefan Bela Photography

Adevarat este ca pamantul adaposteste mii de moaste necunoscute, mii de cuviosi tematori de Dumnezeu, mii de mucenici si mucenite – care toti stralucesc pe Cerul Bisericii precum stelele pe bolta cerului acestei lumi, asteptand “glasul arhanghelului si trambita lui Dumnezeu” (I Tes. 4,16). Prin ei se face legatura intre Invierea lui Hristos si invierea noastra – “Hristos a inviat din morti, fiind incepatura (a invierii) celor adormiti” (I Cor. 15,20) caci “Cel ce a inviat pe Hristos Iisus din morti va face vii si trupurile voastre cele muritoare” (Rom. 8,11), intre lucrarea Fiului lui Dumnezeu in lume si indumnezeirea noastra prin Invierea Lui din morti. Impreuna-lucrarea Fiului cu Tatal si cu Duhul este evidenta in taina Fecioarei: “Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul Care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema!” (Lc. 1,35). Iata Treimea in Rai la facerea omului (“Sa facem om dupa chipul si dupa asemanarea Noastra!”- Fac. 1,26), si iata Treimea pe pamant, la restaurarea omului: “Facutu-s-a omul cel dintai, Adam, cu suflet viu; iar Adam Cel de pe urma cu duh datator-de-viata” (I Cor. 15,45). Cel dintai izvor de viata din Rai (Pomul vietii) izvoraste acum din pantecele Fecioarei. In Cer – Biserica triumfatoare a sfintilor  (“impreuna-cetateni si casnici ai lui Dumnezeu” – Efes. 2,19), martori ai Invierii, iar pe pamant Biserica luptatoare, pentru care martori ai Invierii sunt Sfintii Apostoli si Sfintele Mironosite care vor duce taina pana in ziua de astazi: “Iar mie, sa nu-mi fie a ma lauda, decat numai in Crucea Domnului nostru Iisus Hristos” (Gal. 6,14), caci “daca Hristos n-a inviat, zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica este si credinta voastra!” (I Cor. 15,14), dar “Hristos a inviat din morti, fiind incepatura (a invierii) celor adormiti!” (I Cor. 15,20).

Stefan Bela Photography

Caci tot despre Inviere marturiseste si Crucea lui Hristos (cea ascunsa din zavistie in pamant si aflata prin osardia Sfintei Imparatese Elena), si crucea din Rai a talharului cel bun, si mormantul gol, si pecetile neatinse, si “giulgiurile singure zacand” (Lc. 24,12), si degetul si strigatul lui Toma – “Domnul meu si Dumnezeul meu!” (In. 20,28), si Euharistia cea de la Emaus – “a fost cunoscut de ei la frangerea painii” (Lc. 24,35), si focul din inimile Apostolilor Luca si Cleopa – “Oare nu ardea in noi inima noastra cand ne vorbea pe cale si ne talcuia Scripturile?!” (Lc. 24,32), si (nu in cele din urma) ingerii cei purtatori de lumina a vestirii Invierii Fiului lui Dumnezeu: “De ce cautati pe Cel viu intre cei morti?! Nu este aici, ci S-a sculat!” (Lc. 24,5-6). Dar si Ierusalimul insusi este martor al Invierii Mantuitorului Iisus Hristos: “Lumineaza-te, lumineaza-te, Ierusalime, ca vine lumina ta, si slava Domnului peste tine a rasarit!” (Is. 60,1); “mormintele s-au deschis si multe trupuri ale sfintilor adormiti s-au sculat. Si iesind din morminte, dupa invierea Lui, au intrat in cetatea sfanta si s-au aratat multora” (Mt. 27,52-53). “Voi insa sedeti in cetate pana ce va veti imbraca cu putere de Sus!” (Lc. 24,49).

Parintele Calistrat
Manastirea Vladiceni, Iasi

(Stefan Bela Photography)