„Pe Nascatoarea de Dumnezeu si Maica Luminii întru cantari cinstindu-O sa O slavim!” (Slujba Utreniei)
Maretia puterii dumnezeiesti si harul Duhului Sfant sunt cu deosebire aratate lumii în Taina Intruparii Fiului Lui Dumnezeu din Fecioara sub vremi (Taina cu neputinta de patruns de mintea omeneasca): „Ca mi-a facut mie marire Cel Puternic si sfant este numele Lui” (Luca 1,49). Unirea celor doua firi, divina si umana, în Persoana Lui Iisus Hristos (Dumnezeu adevarat si om adevarat – dupa învatatura celui de-al treilea Sfant Sinod Ecumenic de la Efes, din anul 431) constituie momentul unic si nou sub Soare din cuprinsul istoriei multimilenare a neamului omenesc. Titlul de „Nascatoare de Dumnezeu” (pe care acelasi Sinod Ecumenic l-a recunoscut Maicii Domnului) reprezinta expresia dobandirii deplinatatii harului Duhului Sfant de catre Fecioara Maria, fiica Sfintilor si Dreptilor dumnezeiesti parinti Ioachim si Ana, prin adancul de necuprins al smereniei Ei. Puterea Lui Dumnezeu a asezat-O astfel p e varful Muntelui Sfinteniei, ca Imparateasa a întregului Univers creat (vazut si nevazut) pe „Cea mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii”. Inaltimile cerurilor de necuprins si de neîncaput încap acum, prin zamislirea Trupului Lui Hristos, în pantecele Fecioarei. Profetia de taina din Cartea Facerii (numita de Sfintii Parinti ai Bisericii „Protoevanghelia Vechiului Legamant”) – „Dusmanie voi pune între tine si între femeie, între samanta ta si samanta ei; aceasta îti va zdrobi capul, iar tu îi vei întepa calcaiul” (Facerea 3,15) se împlineste astfel, umpland cerurile îngerilor si lumea crestinatatii de puterea atotbiruitoare a rugaciunii Maicii Lui Dumnezeu, „Chivotul Sfintit si Raiul cel cuvantator”.
Fara îndoiala, nu va putea vreodata mintea sa priceapa sau gura sa rosteasca taina legaturii dintre Maica si Fiu din clipa zamislirii mai presus de fire, din ceasul Intruparii: „Ma spaimantez a striga tie: bucura-Te Mireasa, pururea Fecioara!”. Aceasta Taina a Intruparii Fiului Lui Dumnezeu prin zamislire fara de samanta si odihna Celui Preaînalt în lume prin pantecele Fecioarei ne arata deopotriva maretia Lui Dumnezeu, dar si dragostea Lui fata de zidirea Sa: „Caci Dumnezeu asa a iubit lumea, încat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat ca oricine crede în El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica”. (Ioan 3,16). Ca urmare a minunii preaslavite a Nasterii Lui Iisus din Fecioara Maria, întreg neamul crestinesc a primit înfierea cea mai presus de lume, crestinii devenind astfel fii ai Lui Dumnezeu dupa ce har din dragostea Celui Care S-a desertat pe Sine Insusi de slava dumnezeirii, luand chip de rob si Trup fara de pacat din preacuratele sangiuri ale pururea-Fecioarei. In acest fel, Maica Domnului a devenit Altarul Preasfant al celei dintai Liturghii Cosmice savarsite în lume si pentru lume de catre Dumnezeu Insusi, Fecioara fiind prescura în care Duhul Sfant a împlinit epicleza iubirii dumnezeiesti, daruindu-ne (din încuviintarea voii Ei si din desavarsita curatie a trupului Ei) un Fiu Mantuitor Care sa ne rascumpere din moarte si din pacat: „Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau!” (Luca 1,38). Cuvantul Arhanghelului Gavriil – „Duhul Sfant Se va pogorî peste tine si puterea Celui Preaînalt te va umbri” (Luca 1,35) – reprezinta semnul vadit al minunii necuprinse de minte si de cuvant.
La adormirea cu trupul a Maicii Domnului, totul se întampla ca în cazul unei adevarate împaratese. Dumnezeu Tatal, Cel Care a iubit-O si a ales-O sa fie templu al Duhului Sfant, a trimis pe Ingerul vestitor sa-I adreseze chemarea catre locasurile cele ceresti. Prin Inaltarea cu Trupul la Cer a Fiului Ei, Iisus Hristos Mantuitorul lumii, si prin sederea Lui de-a dreapta Tatalui, firea omeneasca a fost proslavita la Tronul Sfintei Treimi; astfel, Maica Vietii si Maica Luminii Celei pururea-fiitoare, a pregustat vesnicia prin clipeala adormirii preasfantului Ei trup („Nu toti vom muri, dar toti ne vom schimba, deodata, într-o clipeala de ochi la trambita cea de apoi” – 1 Corinteni 15,51-52).
Moartea ca adormire a fost o stare unica, proprie doar Maicii Fiului Lui Dumnezeu. Hristos Insusi a venit cu ostile netrupestilor Puteri sa primeasca în bratele Sale sufletul Ei cel întru totul sfant, pentru a O conduce la Tronul Lui Dumnezeu, netezindu-I calea printre cantarile de lauda ale îngerilor înca necunoscatori ai Celei ce avea sa le fie de acum înainte Imparateasa vesnica. Din bratele Fiului Ei, în Lumina cea pururea-fiitoare a Zilei celei neînserate, Maica Domnului privea cu ochii Ei preablanzi Imparatia care O primea si I se închina ca unei Stapane. Contempland în Duh uimiti frumusetea acestei privelisti de taina, melozii si imnografii Sfintei Biserici se întrec pe ei însisi întocmind cuvinte si cantari maiastre; si totusi nu vor putea vreodata exprima acestea la înaltimea lor! Ilie Miniat, Episcopul de Kalavitria, rapit de adancimea acestei Taine, canta în versuri pline de har: „Cine este Aceasta-frumoasa ca zorile si curata ca dimineata?… Este Imparateasa rugaciunii, este Rugaciunea întrupata!”.
Prin adormirea Ei cu trupul, Preasfanta Fecioara Maria începe, de fapt, lucrarea de rugaciune neîncetata si neadormita, pentru toata lumea, în Imparatia Tatalui si a Fiului si a Duhului Sfant. Aici, orice Tron I s-ar fi cuvenit pe buna dreptate; totusi, Fecioara pastreaza aceeasi smerenie de neînchipuit, îngenunchind la Tronul Slavei Sfintei Treimi pentru a mijloci iertarea pacatelor noastre, pentru noi, oamenii, si pentru a noastra mantuire: „Caci mult poate rugaciunea Maicii la îmblanzirea Stapanului!” (Paraclisul Maicii Domnului). „Statut-a împarateasa de-a dreapta Ta, îmbracata în haina aurita si prea înfrumusetata.” (Psalmi 44,11). Adormirea este, de fapt, deschiderea ochilor lumii în Imparatia Lui Dumnezeu: „Pre Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinta oamenilor, spre care nu cuteaza a cauta ostirile îngeresti; dar prin Tine Preacurata S-a aratat oamenilor Cuvantul Intrupat pe Care slavindu-L cu ostile îngeresti, pe Tine Te fericim!” (Slujba Inmormantarii Mirenilor). Intr-adevar, fericirea suprema cu putinta de atins de catre noi, oamenii, este vederea Luminii Dumnezeiesti; doar prin aceasta putem simti si întelege cum Fecioara Maria a devenit (prin rugaciune neîncetata, smerenie adanca si viata neîntinata) vasul ales al Duhului Sfant în care s-a revarsat preaplinul mirului vesnicei bucurii, Maica a Lui Dumnezeu mai presus de fire si de cuvant: „Si de unde mie aceasta, ca sa vina la mine Maica Domnului meu?” (Luca 1,43).
Părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni, Iași.