O întrebare primită în ultima vreme, de sute de ori, de la credincioșii noștri și prietenii paginii noastre!
Pe cât de simplu este răspunsul, pe atât de adânc și incert.
Spune Sfânta Scriptură că omul a fost făcut să asculte de Dumnezeu. Dar în cursul istoriei lui cerești a respins binele divin și Cuvântul lui Dumnezeu, primind îndemnul și sfatul diavolului.
După izgonirea din Rai, omul a ajuns să simtă nevoia de conducători pământești, iar începând după potop a avut primul conducător, pe Nimrod.
Istoria lumii ne-a consemnat, în mersul culturilor și civilizațiilor că omul, acest rege al creației, chipul și asemănarea lui Dumnezeu, a avut urcușuri, căderi, progres și regres în cursorul vieții pământești a lumii.
Astăzi rămân doar amintiri modelele iluștrilor eroi, liderii politici și spirituali, domnii, voievozii și regii sau alți mari conducători ale neamurilor care au traversat cronologic și geopolitic istoria lumii și a timpului.
Odată cu coborârea Fiului lui Dumnezeu în Istoria Omenirii, lumea a simțit lumina divină revărsată din mila și dragostea lui Dumnezeu față de umanitate. „nu a suferit să vadă neamul omenesc chinuit de diavol” (Slujba Botezului).
Dacă ar fi să căutăm omul înțelept, iubitor de Hristos, viteaz, cumpătat, întreg la suflet și la minte, iubitor de popor și de țară, cum au fost voievozii, cum i-au descris cronicarii, nu mai avem de unde să îi luăm.
Ne spune Sfânta Scriptură: „Omul se cunoaște după fapte ca pomul după roade”. Proverbul popular zice: „Vorba sună, fapta tună”. „Taci tu, dar lasă să vorbească faptele tale”.
Iarăși Sfânta Scriptură spune: „Omul bun din vistieria cea bună a inimii sale scoate cele bune, iar omul rău din vistieria cea rea a inimii lui scoate cele rele. Căci din prisosul inimii grăieşte gura lui.”(Luca 6:45)
Stând și analizând atât obiectiv dar și subiectiv, din punct de vedere moral și etic, biserica a fost, este și va rămâne, singurul factor coagulant și de comuniune, care adună toată suflarea creștină sub puterea și lucrarea Duhului Sfânt, la porunca Tatălui sub puterea Crucii și Învierii. „Ca din toţi pe care Mi i-a dat Mie să nu pierd nici unul, ci să-i înviez pe ei în ziua cea de apoi.”.(Ioan 6:39).
„Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.”(Ioan 17:21,22)
Dacă ne uităm atenți, la toxicitatea dogmelor politice, a fiecărui partid de guvernământ, constatăm doar dezbinare, ură, dușmănie și mii de interese mărunte, personalizate după rangul și puterea fiecărui păstor năimit în parte.
Oare nu sunt de ajuns cei 30 ani trecuti prin experiența de conducere, în scena politică, de a converge spre un numitor comun, toate culorile politice din România?
Dacă ei ca oameni cu pregătire în domeniu, nu au putut cădea de acord, sau să ajungă la un numitor comun, pentru binele lor și al țării, cu ce pretenție mai vii la electoratul obosit și sufocat de atâtea aversiuni politice, să-ți arăți incompetența jignind în stânga și în dreapta că votanții nu sunt înțelepți să voteze cum vor unii și alții. De ce este vinovat omul de rând, pentru inconsecvența din politica țării?
UNDE NE SUNT MODELELE DE URMAT?
Care este omul providențial care să dea direcție țării și poporului?
Ca o idee de final, fiecare creștin și român să cugete adânc în inima sa, ca patriot, ca cetățean, ca suflet al bisericii Ortodoxe românești, cu multă discernere, să-și exprime votul cum crede el de cuviință în inima și rațiunea minții lui, atunci când intră să ștampileze buletinul de vot.
– Să ținem cont, că prin votul nostru trebuie să avem grijă de câteva temeiuri sociale de bază a cetățeanului român:
1. Libertatea de credință a românilor.
2. Unitatea și integritatea familiilor noastre, singura instituție generatoare de valori morale și intelectuale.
3. Integritatea teritorială a țării, a limbii, a culturii, a valorilor naționale, culturale și spirituale.
4. Respectarea Constituției și a legilor țării.
În ultimii 30 ani, parcă România nu mai este a poporului, nici poporul al României. Statul uită că România nu este moșia personală a politicienilor, ei sunt ai țării prin vot electoral.
De aceea, grija lor trebuie să fie centrată pe grija față de România și popor, nu numai de binele și interesul personal, care slavă Domnului nu-i ocolește.
Un politician demn și de valoare, nu are nevoie de trucuri, de pomenii electorale, de mila alegătorilor, nici de stimularea votanților pentru un vot, un conducător demn de a strânge poporul în jurul lui, precum matca roiul de albine.
CALITĂȚILE unui conducător și lider adevărat sunt:
– bărbăția și demnitatea!
– cuvântul cu prestanță fară minciună, dres cu blândețe și adevăr.
– credința dreaptă în Dumnezeu, singurul Conducător al Universului.
– dragostea de țara și poporul care le are sub cârmuire.
– să fie cinstit și onest, să aibă grijă de toți supușii.
– să fie făcător de pace, să vrea binele țării lui și prosperitatea ei.
Creștinilor le rămâne datoria de a discerne și cugeta atent, că de votul lor depinde binele și soarta țării.
AȘA SĂ NE AJUTE ȘI SĂ NE LUMINEZE DUMNEZEU, CU DUHUL SĂU CEL SFÂNT.
Părintele Calistrat.
Un sfat duhovnicesc pentru ucenici.