Pe lângă haine frumoase, pe lângă parfumuri și bijuterii, pe lângă stil și clasă, trebuie să existe și harul sfințeniei!

Atât de mult ne îngrijim, din iubirea de sine, de noi înșine și atțt de mult ne expunem plăcerii, canfortului, satisfacției și supra-mulțumirii nostre, încât ne-am făcut din asta un stil de viață! Trăiește sănătos, mănâncă sănătos, tratează-te cu suplimente, întrumusețează-te cât poți, reclamă peste reclamă de dimineața până seara de parcă am trăi 2000 de ani! Iar după 70 toți suntem bolnavi!

Întrebarea este: De ce pusnicii, de ce marii trăitori asceți, de ce părinții patericului, de ce oamenii îndumnezeiți, au trăit și 90 de ani, și 100 de ani, și peste 100 de ani?

Pentru faptul că „nu au căutat la trup care este trecător”, așa cum spune troparul, ci s-au uitat la suflet care este nemuritor!

În clipa în care tu dai atenție nemuririi sufletului, trupul de sine se conservă!

Vă întreb.. Câte săpunuri, câte geluri de duș, parfumuri, after shave-uri, și tot ce folosim noi ca să mirosim frumos, dar care a doua zi nu mai au efect, iar moaștele miros sute de ani frumos, emană același mir, același har și aceeași sfințenie – doar pun faptul că acei oameni au trăit cumpătați, au trăit cu legume și cu pesmeți, au trăit viața curată, adică s-au parfumat din interior spre exterior! În timp ce noi ne parfumăm la exterior și neglijăm interiorul. Interiorul nostru nu are miros plăcut, pentru că în noi clocește păcatul!

Nu este de ajuns pasta de dinți și apa de gură, nu-s de ajuns săpunurile și deodorantele, mai trebuie ca transpirația să spele păcatul și lacrima să spele patima, Euharistia trebuie să sfințească căile lăuntrice ale omului, mai trebuie puțina lumină la minte, în inimă și la suflet, mai trebuie să avem grijă de trupul nostru „căci este templul Duhului Sfânt, și cine îl va bartjocori va da socoteală pentru asta!”(1 Cor. 3:16-17).

Iar atunci, dacă tu faci toate abuzurile din punct de vedere trupesc și nu mă refer doar la păcat, dar somnul mult, mâncarea multă, băutura multă, excesul, sedentarismul, trândăvia, lenea, tu îți cinstești trupul ăla? Noi ne facem tatuaje pe trup, dar nu am reușit să îl pictăm pe Hristos pe inimă, așa cum spune Paisie Aghioritul!

Așadar, pe lângă haine frumoase, pe lângă parfumuri și bijuterii, pe lângă stil și clasă, trebuie să existe și harul sfințeniei! Pentru că altfel toate sunt în zadar, mirosul de mort este atât de insuportabil, încât, dacă ar sta un om mult timp lângă un mort, leșină! De ce? PĂCATUL!