Cand eram copil, cand eram mai mic, parca atunci cand murea cineva era mai multa responsabilitate si grija de cel mort, de sufletul lui! Era parca o pierdere..
Astazi, tratam atat de superficial un asemenea eveniment, tratam cu usurinta ideea unui mort. Spunem asa:
„Am sa ii aprind o lumanare si am sa ii pun o corona..”
Dar gandeste-te ca intr-o zi, cu aceeasi superficialitate vei fi tratat si tu. Tu! Care stai pe buza gropii.. iar sufletul care vede tot si simte tot, pana se duce la tronul lui Dumnezeu, traieste din plin acesta nepasare a semnilor, care nu au nici cel mai mic respect fata de cel adormit, pentru ca nu au respect fata de ei, apai de altul strain..
Si atunci.. Te ia goaza si te intrebi.. Pentru ce exist si care este sensul meu, daca pe mine nu ma intereseaza de nimeni (vorbind de porunca I-a din decalog – iubirea aproapelui) si de nimic. Am evoluat atat de mult incat nu mai conteaza moartea..
De ce sa ma mai gasesc la moarte daca nu are niciun sens? Si totusi este plina de sensuri…
Noi cum suntem aici în biserică peste 100 de suflete, să spunem că în clipa aceasta ar întra un înger pe ușa bisericii și ar spune:
„Copii, gata, haideți în Rai!”, chiar dacă ni se pare absurd, să mergem pe ideea aceasta:
Că îngerul a intrat pe ușă în biserică și spune: „HAI ÎN RAI!”
Sunt ferm convins că dintre noi mulți ar putea să spună ca o scuză.. „Da, da știu, este frumos în Rai, dar am copii acasă, am soția acasă, să îmi rezolv întâi toate problemele, trebuie să mai rezolv niște treburi prioritare..”
Adică, grija vieții m-a scos din Rai.
Ce ne spune Heruvicul liturgic?
„…toată grija cea lumească acum sa o lepădam”… și ..”ca pe Împăratul tuturor să-L primim, pe Cel nevăzut, de cetele îngereşti înconjurat. Aliluia. Aliluia. Aliluia.”
Adică, dacă ar fi să alegem între viața aceasta frumoasă dar grea și dureroasă și pe Împăratul Cel Veșnic, care este de fapt Stăpânul nostru, deși noi dorim mult să ne întâlnim cu El, totuși am ezita cu nepăsare..
*
Prima reacție în fața evidenței divine este „amăgirea de sine”, pe care o gustă omul în fața veșniciei, să vă redau ca exemplu un dialog:
Ați spus că aveți mama bolnavă, haideți să o împărtășim!
Ce ar zice, părinte, daca vede preot, să nu creadă că moare.. Chiar credeți că nu murim? Chiar credeți că nu ne vom întâlni cu moartea?Se spune despre această moarte, de care noi ne speriem de ea, că undeva cândva de demult, la un fierar în hangar a intrat moartea și i-a spus: „Fierarule, vreau să-mi ascuți coasa…”
Ascultați istorioara, ce a vorbit fierarul cu moartea despre viață, om și veșnicie..
*
„Dacă credem că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic.
Dar dacă nu cred că există Dumnezeu şi El există cu adevărat, atunci am pierdut totul.”
Este o veche spusă a lui Pascal repetată de mulți în secolul XXI.
Dacă după acest principul de credință ne raportăm la Dumnezeu, din start am pierdut relația duhovnicească cu Dumnezeu.
Trăim un fel de: „Cred și eu că poate o fi, dacă nu o fi nu o fi..” Este o mare nebunie să credem așa în mod pozitiv în inerția hazardului!
„Duh este Dumnezeu, si cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh și în adevăr.” (Ioan 4, 24)
Omul este creat să înteleagă demnitatea divină și bunătatea divină la măsura maximă de dăruire.
Ar fi putut Dumnezeu în Grădina Raiului să facă un gard împrejurul Pomului Binelui și Răului și să scrie „Accesul Interzis”,ce simpu ar fi fost?
Dar nu a procedat juridic nici restrictiv Dumnezeu!
Inclusiv răul L-a lăsat împreună cu Binele Absolut!
Dar i-a explicat omului că există o formulă de comportament, din care dacă va lispsi supunerea și porunca ascultării de Dumnezeu, omul poate încă din viață să guste moartea.
Domnul îi numeşte morţi pe cei care trăiesc numai trupeşte, pentru că suflete lor sunt moarte încă din timpul vieții trupești.
Despărţirea sufletului de trup este moartea trupului, despărţirea sufletului de Dumnezeu este moartea sufletului.
…”în ziua în care vei mânca cu moarte vei muri..” (Facere).
Sufletul lui Adam, despărţit de Dumnezeu prin călcarea poruncii ascultării și abținerii, a devenit mort, deşi Adam a mai trăit trupeşte până la vârsta de 930 de ani.
Deci călcarea poruncii divine aduce sufletul la starea aceasta de moarte.
De aici se desluşeşte următorul cuvânt:
„Când păcătuim, moartea începe în suflet şi se sfârşeşte în trup”
*
„Toate popoarele vor tremura înaintea lui Dumnezeu și vor plânge, se vor înspăimânta văzând pe cer semnul Filului Omului..”(Mt.24,30) Iar oamenii pot fi luați nepregătiți, adică prin surprindere. De fapt nu este o problemă de suflet, noi oamenii în general din comoditate, suntem permanent într-o continuă surprindere. Iarna ne ia prin surprindere, viața ne ia prin surprindere, naștera unui copil ne ia prin surprindere, căsătoria ne ia prin surprindere, zămislirea unui copil ne ia prin surprindere, moartea cuiva drag ne ia prin surprindere, examenul, serviciul, schimbarea, toate sunt motive de a fi surprinși.Noi trăim o permanentă stare de surprindere, dar nu trăim realitatea normală a lucrurilor. „EU SUNT NĂSCUT SĂ FIU OM!” Spre surprinderea noastră, greu ne dăm seama că trebuie să rămânem veșnic oameni și toată viața trebuie să fim numai serioși și demni.
„ALE MELE SUNT TOATE ȘI FRUMUSEȚEA ȚARINII CU MINE ESTE.
ADU-I DOMNULUI ROADA BUZELOR TALE ȘI VA FI JERTFĂ BINE PRIMITĂ”.(Psalmii).
Dumnezeu spune: „Eu sunt Cel ce sunt”. Cel cu multe nume după lucrări și atributele Sale divine. Are numele după rațiunile duhovnicești ale fiecăruia din noi și după faptele noastre bune săvârșite. Dacă ar fi să comparăm viața noastră pământească cu imaginea duhovnicească din revelația atât naturală și supra naturală a lui Dumnezeu, am putea spune că lumea este un mare lego perfect, creat de Dumnezeu, pe care noi pământenii planetei îl completăm fiecare cu piesa noastră, cu existența proprie, personală, dând o formă frumoasă sau duhovnicească lui Dumnezeu.
Ați văzut cum este joc din acesta de cartonașe care trebuie să îți dea o imagine, un singur cartonaș, chiar dacă se potrivește ca formă unde intră, dar nu are imaginea care trebuie, deformează imaginea întregului pe care trebuie să-l reprezinte.
Scriptura nu spune la fel? „Plecați de la Mine nu vă cunosc pre voi”..
Așa vorbim despre un Dumnezeu deformat de mintea fiecarui om, care vine în Împărăție și care este poftit de Dumnezeu la cină.
Cum spun oamenii? „Există o putere supranaturală, o forță nevăzută, este clar că cineva gestionează cerul!” Dar indiferent câte denumiri științifice am încerca noi să îi atribuim lui Dumnezeu, numele lui rămâne simplu și clar „Dumnezeu”!
El, Dumnezeu este pus la dispoziția noastră să îL descoperim noi înșine prin viața noastră și să îi căutăm sensul de ce este Dumnezeu Adevărat pe care noi nu reușim să ni-l apropiem nouă, așa cum o cere El Creatorul nostru.
„Eu vreau să fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru Cel din cer desăvârșit este”.(Sfânta Scriptură).
*
Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe frații tăi, nici vecinii bogați. Cheamă pe săraci, pe neputincioși, pe șchiopi, pe orbi. Fericit vei fi, că nu pot să-ți răsplătească. Ți se va răsplăti la învierea drepților. Atunci, auzind unul din cei care ședeau cu El la masă, I-a zis: Fericit este cel ce va prânzi în împărăția lui Dumnezeu“ (Luca 14; 12-15).
“Un om oarecare a făcut cină“. Omul care a făcut cină este Dumnezeu. Mântuitorul așa se numea mereu: Fiul Omului. De la Sfinții Părinți am înțeles că se numea așa fiind între oameni, făcându-Se Om: iată, Eu Om m-am făcut pentru voi; și Eu ca Om, ca Dumnezeu și Om, fac cină și vă chem la această cină, la această împărtășire cu Mine; cina – darurile Lui, bunătățile acestui pământ al Lui, viața Lui însăși.
Chemații cei mulți suntem noi. Toți suntem chemați la acest ospăț. Nu însă toți și aleși. Domnul va spune altcândva: “Mulți chemați, puțini aleși“. De ce? “Ales devine cel ce răspunde la chemare“.
Cuvânt de învățătură, Mănăstirea Vlădiceni, Iași – 16.12.2018