Rătăcitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios, stăpâne,
In faţa strălucirii tale.

In drum mi se desfac prăpăstii
Si-n negură se-mbracă zarea,
Eu în ghenunchi spre tine caut:
Stăpâne-orânduie-mi cărarea !

In pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapă,
Cum vor să-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adapă.

Din valul lumii lor mă smulge
Si cu povaţa ta-nţeleaptă
In veci spre cei rămaşi în urmă
Stăpâne, văsul meu îndreaptă.

Desleagă minţii mele taina
Si legea farmecelor firii,
Sădeşte-n braţul meu, stăpâne,
Taina urii si-a iubirii.
Dă-mi cântecul şi dă-mi lumina
Si zvonu firii-ndrăgostite,
Dă-i raza soarelui de vară
Ploapei mele ostenite.

Alungă patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frânge
Si de durerea altor inimi
Invaţă-mă stăpâne a plânge.
Nu rostul meu, de-apururi pradă
Ursitei mastere şi rele,
Ci jalea unei lumi, părinte,
Să plângă-n lacrimile mele.

Dă-mi tot amarul, toată truda
Atâtor patimi fără leacuri,
Dă-mi viforul în care urlă
Si gem robiile de veacuri.
Demult plâng umiliţi-n umbră
Cu umerii gârbori de povoară
Durerea lor înfricoşată
In inimă tu mi-o coboară.

In suflet samănă-mi furtună,
Să-l simt în matca-i cum se zbate,
Cum tot amarul se revarsă
Pe strunele înfiorate:
Si cum sub bolata lui aprinsă,
In smalţ de fulgere albastre,
Inchingă-mi glasul de aramă:
Cântarea pătimirii noastre.

Octavian Goga

Publicat de Parintele Calistrat

"Si cata frumusete se ascunde in sfanta ruga cea de dimineata, cata splendoare in rasaritul soarelui la ivirea zorilor! Si cat e de frumos sa fii tu primul care iti respecti Stapanul, aratand ca Ii cunosti dragostea si Ii recunosti lucrarea: Buna dimineata, Dumnezeul meu! Iti multumesc ca m-ai facut, ca ma hranesti, ca ma ocrotesti, si ca imi dai aceasta sansa de a fi cu Tine, langa Tine si prin Tine!"