Să nu ne lăsăm dezbinați și dezinformați după cum bat vânturile istoriei moderne a Europei..

Degeaba cinstim 100 de ani de Românie Mare dacă noi nu mai suntem demult români, sau nu mai gândim românește, creștinește, având apucături barbare și necreștine..

Ideea fotografului Sorin Onișor de a alcătui un album cu lăcașuri de cult din România m-a inspirat să încerc o radiografie mai sufletească a acestei dorințe atât de vehiculată în România Ortodoxă, permanent trâmbițată prin orice mijloc mass-media ori de câte ori este posibil, sau se simte nevoia de a se agresa instituția bisericii.

Totul are la bază o statistică ieftină și tendențios prezentată de cei care vor să arate ca cele 18 sau 20 de mii de lăcașuri de cult ortodox din România sunt o sfidare față de cele 400 de spitale ale țării.

La o vedere generală totul pare discrepant, dar aruncând o privire amănunțită descoperim doar rea voință, răutate nejustificată, manipulare a maselor de protestatari asupra ideii de biserică și credință.

Construirea Catedralei Naționale Ortodoxe la București a stârnit o avalanșă de murmure interminabile în rândul celor puțin credincioși sau chiar necunoscători în ale imaginii și culturii existenței noastre ca români pe aceste meleaguri prin credință și biserică și prin pronia lui Dumnezeu.

Toate atestările documentare și arheologice în spațiul românesc duc spre Dumnezeu și biserică. De aceea în toată Europa și în capitalele lumii moderne și occidentale găsim astăzi monumentale și somptuoase catedrale creștine, embleme ale prezenței lui Dumnezeu între oameni, dar și semn al credinței vii lucrătoare.

Se pare, în ciuda faptului că: „DUMNEZEU IUBEȘTE LEMNUL ȘI SPAȚIILE MICI”, marii voievozi ai Istoriei Românilor și-au marcat prezența în spațiul românesc, în ciuda greutăților istoriei și vremurilor prin biserici și mănăstiri somptuoase din piatră și ziduri.

Un exemplu este salba mănăstirilor oltenești si brâncovenești, apoi salba mănăstirilor nemțene, apoi salba mănăstirilor bucovinei din patrimoniul UNESCO.

Toate aceste jertfe spirituale și culturale totodată oglindesc înțelepciunea și lucrarea strămoșilor noștri la timpul respectiv, ca existență, cultură și credința.
Prezența acestei Catedrale Naționale Ortodoxe în capitala României va reprezenta emblema autenticității Ortodoxiei în spațiul românesc, va oglindi zbuciumul a două secole de istorie plină de jertfe și sânge românesc vărsat în lupta de a arăta că știm de ce existăm în acest spațiu european, în inima Balcanilor, la umbra munților Carpați. Nu suntem de împrumut pe aceste meleaguri, am luptat și trudit să merităm această regiune „Dacia româneasca”, care este de 2000 de ani creștină de la sfântul Andrei Apostolul.

Spune Domnul Hristos cu privire la bolnavi: „nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi” (Marcu 2:17).
Iarăși „…de este cineva bolnav, să cheme preoții bisericii să se roage pentru el” (Iacov 5:14)
Hristos, fiind Doctorul sufletelor și al trupurilor, a vindecat prin cuvânt, prin binecuvântare, prin atingere, prin lucrare harică divină: „… cele ce Tatăl le face, acelea întocmai și Fiul le face” (Ioan 5:19).

Odată cu știința, odată cu tehnologia, accesul la tainele sănătății a depășit hotarele credinței, trecându-se de la bolnițe, leacuri, vraci, plante, ceaiuri, tămăduitori, la specialiști, doctori, produse de sinteză, medicamente moderne și așa s-a născut ideea de „SPITALE MODERNE”.

Toate acestea însă nu au venit în detrimentul credinței în Dumnezeu, ci doar în sprijinul umanității. Biserica și-a păstrat locul ei în viața socială, ca și factor moralizator, ca și putere sfințitoare, cu rol mântuitor și desăvârșitor în viața creștină a societății umane.

Să nu uităm rolul cultural al Bisericii Ortodoxe în spațiul românesc al celor trei principate: Moldova, Muntenia, Transilvania; toate eforturile marilor oameni ai neamului, rolul sfinților neamului, truda cărturarilor și a dascălilor în scrierea și gândirea românească, așa cum le avem relatate în Istoria Bisericii Ortodoxe Române.

Astăzi când școala este modernă, cu Universități sau Academii, cu gimnaziu și liceu, forme ideale ale învățamântului românesc de care ne bucurăm, nu trebuie să uităm de școala din tinda bisericii, de cateheți, de școlile mănăstirești, care au format în vremuri grele oameni de seamă ai neamului românesc.
Marele poet național Mihai Eminescu: „Biserica este mama neamului românesc”.

Sf. Antim Ivireanul, Coresi diaconul, Sfinții Andrei Șaguna, Varlaam, Dosoftei, Simion Ștefan, Petru Movilă și alții au marcat veacurile de românism autentic prin cultura și credința lor.

Toți basarabii și mușatinii au păstrat această țară doar cu plugul, cu spada și cu credința în Dumnezeu, iar cronicile, hrisoavele, documentele domnești ne oglindesc aceste fapte trecute și în Letopisețe.

Care ar fi motivația acestei discrepanțe dintre sufletul românesc și răzvrătirile acestea moderne? Vorbim de ateism, modernism, globalism, occidentalizarea gândirii românești, slaba credință, nepăsare de valorile autentice ale neamului, sau ne este rușine cu Dumnezeu? Dacă ne simțim așa bolnavi după cum strigăm că vrem spitale, oare nu trebuie să ne punem întrebarea care ar fi cauza atâtor boli într-o societate atât de civilizată, modernă și tehnologizată?

Oare aceste boli nu își au radăcina în apucăturile și patimile moderne necreștine? Oare nu este vorba de necredința noastră dusă la fapte și pofte exacerbate? Oare nu cumva chiar noi suntem cauza tuturor suferințelor și durerilor din jurul nostru, pentru că am uitat de Dumnezeu? Ne-am întrebat vreodată câte boli s-au vindecat prin credința? Câte boli vindecă Dumnezeu prin credința celor ce se roagă curat cu puterea Duhului Sfânt, față de puterea minții omenești prin doctori? Căci și doctorii, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, „vindecă cu putere de la Dumnezeu, sunt clești în mâna lui Dumnezeu care împart sănătate prin cunoașterea bolilor.”

Dacă am face un raport sincer între numărul de bisericuțe sătești sau din cătunele românești, ori din comunele României, fie mai bogate, fie mai sărace, punând în oglindă cu următoarele statistici existente real în teren, le-am putea compara cu cele 400 de spitale oficiale ale țării?
– Câte cabinete ale doctorilor de familie avem în România?
– Dar câte farmacii umane și lanțuri de farmacii avem în țară?
– Câte policlinici avem în țară pe specialități medicale?
– Oare câte cabinete stomatologice avem în țară cu toate derivatele lor de specialitate?
– Dar câte clinici particulare pe specialități avem în țară?
– Oare câte maternități avem în țară la dispoziția societății?
– Câte cabinete de obstetrică și ginecologie la dispoziția societății avem?
– Dacă suntem în criză de spitale, cum explică statul sub regimul politic „Băsescu-Boc” închiderea a peste 50 de spitale în România din ordin guvernamental?
– Dacă avem nevoie de școli în România, cum justifică guvernul politic „Boc-Băsescu” închiderea a aproape 100 de școli în România din lipsă de copii (elevi).
– Făcând o adunare simplă la toate aceste instituții de sănatate puse la dispoziția publicului vom constata că raportul „BISERICI – SPITALE – CENTRE DE SĂNĂTATE DE ORICE FEL” în România, nu este prezentat în mod real în propaganda mass-media pornită cu înverșunare împotriva Bisericii Ortodoxe și a credinței creștine.

Am alăturat la acest material de atenționare și fotografii ale domnului fotograf Onișor Sorin, spre a vedea real ce deranjante sunt bisericuțele noastre strămoșești în spațiul nostru românesc.

Candoarea lor mirifică, simplitatea, onestitatea arhitecturii și izul de sfințenie pe care-l emană aceste sfinte lăcașuri au ajuns să deranjeze ori să dăuneze ethosului nostru românesc?

Să ne fi pierdut simțul ortodox și românesc din noi ca neam?
Să nu mai fi supt lapte creștin de la sânul mamelor în ultimii 100 de ani?
Să fi uitat că la temelia lor sunt sfinții neamului românesc și sub crucile mormintelor, în cimitir, dorm ai noștri strămoși și eroi?

A desconsidera biserica și neamul din care ne tragem arată ca nu mai suntem demult români și creștini autentici. Să ne apărăm sfințenia neamului, sfinții, eroii, strămoșii și dascălii culturii noastre românești care au plămădit și frământat cu truda lor acest neam românesc.

Degeaba cinstim 100 de ani de Românie Mare dacă noi nu mai suntem demult români, sau nu mai gândim românește, creștinește, având apucături barbare și necreștine.

Să rugăm pe bunul Dumnezeu să ne ierte, sa ne apere, să ne păzească, sa ne curețe de toată zgura comunistă și ateistă a necredinței în Dumnezeu, pentru care poate încă mai dăm socoteală lui Dumnezeu și astăzi. „Să fim tari, să fim treji, să avem mijloacele încinse cu adevărul și făcliile aprinse, să putem birui în ziua cea rea” (Efes. 6:11-17); (Luca 12:35).
Să nu ne lăsăm dezbinați și dezinformați după cum bat vânturile istoriei moderne a Europei.
Să nu uităm cuvintele Sfântului Ștefan cel Mare al Moldovei: „Dacă această poartă a creștinătății, Moldova, va cădea, întreaga creștinătate va cădea”.
Așa să ne ajute Dumnezeu!

Părintele Calistrat Mănastirea Vlădiceni – Iași
18 Martie 2018

© photo by Sorin Onisor