Acum toată vremea vieţii mele ca fumul a trecut şi iată stau înainte‑mi îngeri trimişi de la Dumnezeu, cerând fără milă ticălosul meu suflet. Iată s‑au înfăţişat mulţime de duhuri viclene, ţinând zapisul păcatelor mele, şi strigă foarte, cerând fără ruşine umilitul meu suflet.
De acum către cine voi striga? Cine‑mi va primi plângerea cea cu durere şi suspinarea inimii, dacă nu tu, Preacurată Fecioară, nădejdea credincioşilor şi a tuturor păcătoşilor? Bunii mei prieteni şi cunoscuţilor, pentru ce nu plângeţi pe prietenul şi fratele cel oarecând iubit, iar acum înstrăinat de Dumnezeu şi de voi toţi?
Iubiţii mei fraţi, văzând păcatele mele vădite prin cumpăna cea dreaptă, rugaţi pe Hristos, Dumnezeul tuturor, să fie mie îndurător. Aducându‑vă aminte, iubiţilor, de prietenia mea către voi, rugaţi pe Hristos să caute spre mine cel ce sunt lipsit în chip ruşinos de viaţă şi sunt chinuit.
Pleacă urechea ta spre mine, Maica Dumnezeului meu, din înălţimea slavei tale celei mari, ceea ce eşti bună, şi ascultă‑mi suspinele cele din urmă şi‑mi întinde mâna. Vai mie, desfrânatul! Amar mie, ticălosul! Căci mâinile‑mi tind către prietenii mei şi lacrimi vărs din ochi, dar nu este nimeni să mă miluiască.
Lupta cea cu totul pierzătoare de suflet mi‑a sosit şi, ridicând ochii către îngerii lui Dumnezeu cei luminaţi, strig: lăsaţi‑mă puţin să vieţuiesc; dar nimeni nu mă aude.
Plângeţi‑mă pe mine, tânguiţi‑mă, cete îngereşti şi voi toţi iubitorii de Hristos pământeni, că fără îndurare sufletul meu este despărţit de trup.
Stăpână, stăpână, miluieşte acum sufletul meu cel strâmtorat, care caută numai către acoperământul tău, şi nu mă lăsa, ceea ce eşti bună, să fiu dat demonilor.
Fă să lumineze peste mine lumina cea duhovnicească, pentru ca să Te văd măcar cât de puţin, Hristoase; căci de acum nu Te voi mai vedea, că ceată mare de diavoli, fără de veste, a venit asupra mea, şi mulţimea faptelor mele cele ruşinoase mă acoperă.
Izbăviţi‑mă voi toţi, iubiţilor, care neînduraţi vă arătaţi spre mine cel ticălos şi cu totul nenorocit. Că dacă toţi aţi fi grăit măcar un cuvânt către Stăpânul meu, m‑aţi fi izbăvit de întuneric.
Mântuieşte‑mă, mare Arhanghele al lui Dumnezeu, Mihaile, căpetenia îngerilor, că, de acum nu voi mai chema în ajutor numele tău cel sfânt, că buzele mi‑au tăcut şi limba mi s‑a legat.
Mântuieşte‑mă şi tu, Stăpână preacurată, Maica Hristosului şi Dumnezeului meu, că de acum eu ticălosul nu voi mai vedea chipul tău, din pricina greşealelor mele; căci s‑a stins lumina mea şi noaptea mă acoperă.
Plecaţi urechea voastră către mine, fraţilor, şi cu luare‑aminte ascultaţi sunetul slab al graiurilor mele celor umilite şi nu cumva să nu le daţi ascultare, căci toţi veţi lua plată de la Domnul.
Iată, acum se desparte cu durere sufletul de ticălosul meu trup. Deci să nu‑l îngropaţi în pământ, căci nu este vrednic de aceasta; ci, târându‑l afară, să‑l aruncaţi la câini.
Căci ce folos am eu, dacă sufletul meu este tras la înfricoşătoarele chinuri, iar trupul este cântat de voi! Lăsaţi‑l neîngropat, ca să mănânce câinii inima mea.
Trecând, poate, cei străini şi văzându‑mi oasele târâte de câini, milostivindu‑se, vor striga din suflet: ajută, stăpână, sufletului acestui trup nenorocit.
Iată, trăgând, au smuls cu durere din trup, fără de veste, ticălosul meu suflet şi‑l duc la Judecătorul de Care trebuie să te temi şi să te înfricoşezi. Deci, aducându‑vă aminte, iubiţilor, de petrecerea mea împreună cu voi, faceţi pomenire pentru mine.
Miluiţi‑mă pe mine, îngeri preasfinţi ai lui Dumnezeu atotţiitorul, şi mă izbăviţi din toate vămile celor vicleni, căci n‑am fapte bune să îndreptez cumpăna faptelor celor rele.
Când vă veţi sui, sfinţii mei îngeri, să staţi înaintea scaunului lui Hristos, plecând genunchii, cu plângere să strigaţi Lui: miluieşte, Făcătorule al tuturor, făptura mâinilor Tale, Bunule, şi nu o lepăda de la Tine.
Închinându‑vă Stăpânei şi preacuratei Maicii Dumnezeului nostru, rugaţi‑o să plece genunchii împreună cu voi, şi‑L va întoarce spre milă; căci fiind Maică şi hrănitoare, va fi ascultată.
Acum suspinaţi, pentru mine ticălosul, toate marginile pământului şi împreună lăcrimaţi, căci a venit de sus hotărâre cumplită: să mi se lege mâinile şi picioarele şi să fiu lepădat afară.
Rătăcind în toate, suspinând strig cu amar către tine, păzitorul ticăloasei mele vieţi: vezi răutatea veşnicelor mele legături şi nu înceta a te ruga pentru mine.
Pentru că am fost dat demonilor şi sunt coborât cu sila în adâncul iadului, ştiu că acum toţi mă vor uita; tu însă, îngerul Domnului, pomeneşte‑mă.
Maica Hristosului meu, cum m‑ai uitat? Cum n‑ai plecat spre îndurare pe Cel ce a izvorât sânge din coastă, ca să mântuiască pe cei pe care i‑a zidit? O, amar mie! Cum s‑a încuiat milostivirea Hristosului meu!
De acum nu‑mi voi mai aduce aminte de Dumnezeu, pentru că în iad nu este nici o aducere‑aminte de Domnul; ci voi zăcea acoperit în chip cumplit de întuneric, aşteptând învierea, când voi fi aruncat în foc de Judecătorul tuturor pământenilor.
Dumnezeu de acum nu‑Şi va mai aduce aminte de mine, nici mulţimea îngerilor, nici adunarea arhanghelilor, nici cetele proorocilor şi ale apostolilor, nici mulţimile mucenicilor şi ale tuturor drepţilor, ci singur voi suferi relele pe care le‑am adunat.
Plângeţi‑mă de acum şi mă tânguiţi: adâncul iadului şi amar, viermele şi tartarul şi toate chinurile; suspinaţi pentru mine, pentru că numai eu singur am fost adus şi am fost dat vouă, ca să fiu chinuit amarnic.
Maică a lui Dumnezeu, caută întru adânc şi vezi un suflet dat chinurilor spre pedeapsă; şi plecându‑ţi genunchii, lăcrimează, ca Cel ce Şi‑a dat sângele pentru mine să Se plece la rugăciunile tale şi să mă cheme pe mine.
Foto © Ovidiu Stefeliga