ACUM 23 ANI INTRAM STRĂIN ȘI SINGURATEC ÎN SFÂNTUL MUNTE ATHOS.
Astăzi, după 23 ani, simt același dor ascuns al tinereții, în minte, în inimă, în suflet.. dor legat de momentele și de clipele trăite în taina Muntelui Athos timp de 6 luni.
Îi pomenesc cu drag pe starețul Petroniu Tănase, pe părintele Macarie Tănase, pe părintele duhovnic Iulian Lazăr și pe economul Iustinian Stoica.
Au trecut 23 ani ani ca o zi, numai că amintirile se aștern tăcute peste îndoieli, ispite, neîmpliniri, sau răni ascunse și neștiute, care zdrobesc orice suflete. Si ne-ar zdrobi dacă nu ne-am regăsi în rugăciune, în Euharistie, sau în adâcul Tainei Sfintei Liturghii.
Orice atonit ascunde în sufletul lui Lumina lui Hristos, dar și pelinul amar al săgeților vrajmașului care ne veghează clipă de clipă ca un leu, căutând să ne înghită. „Neîncetat vă rugaţi!“ (I Tes. 5, 17).
Pe 24 Martie 1995, la privegherea sărbătorii Praznicului Bunei Vestiri, sub lucrarea de slujire a exarhului Mitrofan Băltuță, stareț al mănăstirii Cetățuia, vedeau lumina vieții duhovnicești, sub foarfeca arhimandritului Mitrofan, monahii Ioil și Paisie, azi slujitori ai bisericii la vârsta maturității 40 de ani.
Vrednică să le fie slujirea în casa lui Dumnezeu!
Vrednică să-i fie pomenirea smeritului și blândului Arhimandrit Mitrofan Băltuță!
Amintirile sunt clișee de viață, care ne arată că suntem oameni trecători prin lumea deșartă, călători fiind spre Împărăția lui Dumnezeu.
