Despre rugăciune

S-au scris sute, mii de carti despre rugaciune. Oricine vrea poate afla ce au invatat Sfintii Parinti despre puterea, despre valoarea, despre necesitatea rugaciunii. Ce au invatat despre cat de des trebuie sa ne rugam, despre cum trebuie silita mintea sa fie atenta la cuvintele rugaciunii, despre cum, prin chemarea neincetata, Hristos vine si Se salasluieste in inimile adevaratilor Sai ucenici.

Oare ce s-ar mai putea spune despre rugaciune, cand s-a spus aproape totul? Iata o intrebare foarte grea.

In zilele noastre, crestinii se roaga putin. Considera ca e de-ajuns sa zica in graba „Tatal nostru” si inca doua-trei rugaciuni scurte, ca sa aiba cat mai mult timp pentru celelalte treburi. Rugaciunea nu mai este pretuita la justa ei valoare.

Iata de ce intrebarea principala a convorbirii despre rugaciune cu parintele Calistrat a fost legata de motivul pentru care oamenii, stand departe de rugaciune, stau departe de Dumnezeu.

Lumea in care traim este o lume atat de apasatoare tocmai pentru ca oamenii nu se mai roaga. Oamenii renunta la calea randuita de Dumnezeu pentru ca lucrurile sa mearga spre bine si se multumesc sa constate raul. Rugaciunea este viata sufletului. Viata nu poate fi inlocuita de nimic. Cum ar fi sa ii cumparam unui mort haine foarte frumoase si mancaruri foarte gustoase? I-ar folosi la ceva? Nu. Cata vreme sufletele noastre sunt moarte, cata vreme stam departe de rugaciune, Dumnezeu va sta departe de noi.

Oamenii cauta o relatie cu Dumnezeu extrem de personala, atat de personala incat nu vor sa se mai roage: vor sa comunice atat de direct cu Dumnezeul in care cred incat nu mai au nevoie de rugaciune. Ei vor sa simplifice relatia dintre Dumnezeu si creaturile Sale printr-o relatie foarte rece: Dumnezeu ar trebui sa aiba grija de oameni, sa vada tot ce le lipseste, pentru simplul fapt ca ii iubeste. Si oamenii nu trebuie nici macar sa Ii multumeasca pentru binefaceri, cu atat mai putin sa I le ceara. Dumnezeu S-ar plictisi in cer daca nu ar trebui sa ii supravegheze pe oameni, daca nu ar trebui sa le implineasca dorintele.

Chiar daca oamenii vor o astfel de relatie cu Dumnezeu, Dumnezeu nu le poate face pe plac. Omul a fost creat de Dumnezeu pentru a se bucura de frumusetea raiului, pentru a gusta vesnicia. Omul nu se poate mantui fara rugaciune. Rugaciunea este limba raiului. Cine refuza rugaciunea, refuza raiul.

Oamenii vor sa dobandeasca raiul, dar evitand rugaciunea. O astfel de pozitie este contradictorie. Raiul este Imparatia lui Dumnezeu. Cine confunda raiul cu un loc lipsit de griji, „unde nu este durere, nici intristare, nici suspin”, si unde iti poti implini dorintele fara a te mai teme de moarte, nu a inteles credinta crestina.

Viata duhovniceasca este unire cu Dumnezeu. A vrea sa fii unit cu El inseamna a intelege ca fara El nu poate exista nici bucurie, nici implinire. Ca fara El viata nu are sens, ca, daca Dumnezeu nu ar exista, viata ar fi plina de tristete.

A crede in Dumnezeu inseamna a vorbi cu El asa cum Domnul o cere. Sfanta Scriptura este plina de povatuiri legate de rugaciune.

Este de neinteles cum de exista crestini care stiu foarte bine ce valoare are rugaciunea, crestini care se pricep sa le vorbeasca altora despre rugaciune si totusi ei insisi nu se roaga. Viata crestina fara rugaciune este viata pagana. Este o viata din care este exclus Dumnezeul cel viu pentru a fi inlocuit cu un idol surd, dupa chipul si asemanarea omului patimas.

Pentru cei care nu vor sa se roage este lesne de inteles ca un dialog duhovnicesc cu un parinte contemporan, oricat ar fi de sporit, nu poate aduce roade. Nu am purtat acest dialog cu parintele Calistrat pentru a rasturna inimile cele impietrite. Ci l-am purtat mai ales pentru a-i ajuta pe cei care, inselati de vrajmas, au lasat la o parte rugaciunea. Chiar daca au incercat sa o inlocuiasca cu diferite fapte bune, de la milostenie la post, ei nu au reusit sa atraga asupra lor darul Sfantului Duh. Dumnezeu nu intra in inima omului pe usi laturalnice. El intra pe usa pe care a randuit-o pentru aceasta, pe usa rugaciunii.

***

– Parinte Calistrat, va rog sa ne spuneti cateva cuvinte despre valoarea rugaciunii.

– Sfintii Parinti invata ca rugaciunea este imparateasa tuturor faptelor bune. Troneaza deasupra tuturor pentru ca este puntea de legatura intre om si Dumnezeu, este glasul viu al constiintei. Rugaciunea este starea in care omul isi muta mintea de pe pamant la cer, rugaciunea este singura care il urca pe om pana la tronul lui Dumnezeu, este singura care ajunge si sparge cerul, este legatura, unitatea intre duh si materie.

Un lucru consemnat despre sfanta rugaciune este ca rugaciunea nu poate fi inlocuita cu nici o alta fapta, nu poate fi substituita prin nimic altceva. In materie de spiritualitate, Mantuitorul Iisus Hristos este Cel Care ne cere si spune: „Privegheati si va rugati sa nu cadeti in ispita…”; iar Apostolul Pavel spune „Ne incetat va rugati”. Privegherea si rugaciunea sunt doua arme cu care sufletul se inaripeaza.

Rugaciunea incalzeste inima, inima incalzeste sufletul, sufletul pazeste mintea, iar mintea pazita, cum spunea parintele Staniloae, poate sa urce pe multimea faptelor bune si, cand intalneste norul Duhului Sfant chemat prin rugaciune, ea se rapeste si nu mai gandeste omeneste. Sfantul Apostol Pavel consemneaza: „Nu stiu daca am fost in trup sau in afara de trup, dar stiu ca am fost rapit pana la al treilea cer, unde ochiul n-a vazut, mintea nu pricepe, urechea nu poate sa auda si limba nu poate sa vorbeasca”.

Mantuitorul spune clar in Evanghelie: „Cereti si vi se va da, bateti si vi se va deschide, cautati si veti afla”. A cauta inseamna a te ruga, a bate inseamna a te ruga, a insista inseamna a te ruga; si avem pilda din Evanghelie in care acea femeie a sacait atat de mult pe judecator, pana i-a facut dreptate. Si tot in Sfanta Scriptura e consemnat: „Daca stiti ce cereti cand va rugati, si ce vreti, veti primi si veti avea”. Ca dovada, credinta numai cat un sambure de mustar e in masura sa mute muntii. Este o esenta a Sfintei Liturghii care spune clar ca noi insine si unii pe altii si viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam; sa-I dam viata nu prin altceva, decat prin rugaciune.

– Care este cauza pentru care multi crestini se roaga foarte rar sau nu se roaga deloc?

– Ati pus o intrebare esentiala. In tara noastra vom intalni crestinii de rutina, care sunt alcatuiti din masele de tineri, batrani si copii, oameni cu experienta, oameni cu viata sau cu traire mai putin duhovniceasca, fara contact cu realitatea si trairea Bisericii. Inainte de a raspunde la intrebarea „De ce nu se roaga crestinii?” trebuie sa intelegem de ce ar trebui sa se roage crestinii, care este esenta si folosul rugaciunii. Unii nu inteleg rostul rugaciunii. Ei considera rugaciunea ca o plaga pe care trebuie sa o primeasca din partea Bisericii, sau ca pe o obligatie, asa cum intr-un serviciu trebuie sa lucrezi anumite ore. Ei considera ca rugaciunea le fura din timpul liber ori ca este un lucru in plus, care-i oboseste. Crestinii nu se roaga din mai multe motive.

– Care sunt acelea?

– Dupa invatatura Sfintilor Parinti, sunt cei trei mari uriasi: uitarea, lenea si nepasarea. Si as continua eu cu amanarea sau dorinta de a face o fapta buna, dar mai tarziu sau altadata, cu neobisnuinta de a te ruga si cu lipsa trairii in rugaciune. Rugaciunea este permanenta comunicare cu Dumnezeu. Ca un om sa se poata ruga trebuie sa-L simta efectiv pe Dumnezeu.

Am intalnit foarte multe cazuri, mai ales ca duhovnic la spovedanie, cand persoane in varsta sau persoane care au mers de o viata la biserica mi-au spus urmatoarele: „Parinte, sa nu credeti ca daca eu ma rog si stiu ce fac. Eu fac asta din obligatie, asa cum se citeste o poezie. N-am facut nici o data rugaciune pentru ca mi-ar placea sa ma rog. Fac asa, pentru ca asa este traditia, sa ma rog.” Si intrebarea mea, atunci, a fost asa: „Dar mata stii ce inseamna Sfanta Liturghie? Stii pentru ce vii duminica la biserica?” „Nu stiu!” „Dar ce-a facut Hristos ca sa poata sa te mantuiasca? Ia spune-mi mata, asa, cu cuvintele matale, la cei saizeci si doi de ani pe care ii ai.” „Parinte, ca sa fiu sincer, eu nu stiu, eu stiu ca duminica se trag clopotele si e slujba si trebuie sa fiu in biserica.” „Si ce auzi cat stai in biserica?” „Canta parintele acolo si strana.” „Si ce canta?” „Nu stiu!” „Dar cand stai in biserica si te rogi, ce asculti?” „Pai, ce spune acolo.”

Am primit un raspuns foarte neclar, adica nici macar nu a pomenit Crezul, Fericirile, care sunt text din Sfanta Evanghelie, sau macar un stih din Sfanta Liturghie. Iata neatentia, ignoranta fata de ceea ce exprima Biserica in duhul rugaciunii.

Si acum vom aminti pe rand de ce nu se roaga crestinii:

1. Timpul. In permanenta intalnesc oameni care spun: „Nu am timp”; iar raspunsul meu a fost urmatorul: „Cate minute ai creat tu in univers ca sa ti le atribui tie si sa spui ca e timpul tau? Timpul este numai al lui Dumnezeu. Si asa, din tot cat ti-a dat, trebuie sa-i dai si lui macar cum spunea fariseul in Evanghelie zeciuiala, un minut la o ora, daca nu zece minute la o ora, in care sa se vada ca incerci sa concretizezi comunicarea cu Dumnezeu.”
2. Neobisnuinta cu rugaciunea. Omul e invatat sa se inchine din rutina. E invatat sa zica din fuga „Doamne-ajuta!”, indiferent ca e la furat, la serviciu sau intr-o calatorie. El isi atribuie acea rugaciune scurta, „Doamne, ajuta-ma sa reusesc…”, si prin asta crede ca a spus tot.
3. Lipsa de patrimoniu cultural bisericesc. Inca nu exista la indemana credinciosilor acel material pedagogic, desi librariile si bibliotecile sunt pline de carte religioasa, care sa fie pe invatatura sau pe mintea crestinului, ca un abecedar al dreptei credinte cum sunt cartuliile alea, zece sau unsprezece ale parinte lui Cleopa care da diferite pilde practice. Adica niste abecedare de credinta.

Mai mult decat atat, cateheza preotului din parohie trebuie sa explice concludent omului ceea ce inseamna legatura intre om si Dumnezeu prin rugaciune, ce inseamna comunicarea cu Dumnezeu prin rugaciune. Crestinul priveste rugaciunea ca pe o obligatie, cum ar fi o norma in plus in codul penal sau in codul civil. Cum m-a intrebat odata o doamna „Dar de ce tocmai douasprezece icoase si ultimul trebuie sa-l mai repet odata?” Si i-am zis: „Daca vrei, repeta-l de doua ori!”.

Un alt lucru care sta la baza lipsei de rugaciune este obisnuinta clericilor de a comunica crestinilor acele canoane scurte si simbolice pe care noi le intalnim in bisericile de parohie, cand, pentru pacatele spovedite, preotul, in loc sa-i spuna crestinului sa citeasca o catisma din Psaltire, un numar de Tatal Nostru, un numar de Psalmul 50, un Acatist al unui sfant ajutator, un Canon de pocainta sau al Ingerului pazitor, el ii spune sa aprinda cateva lumanari, sa cumpere cateva prescuri ori ii zice: „Mergi acasa, am pus la pomenit, se rezolva, stai linistit…”

– Si daca totusi credinciosul face ce a zis parintele, cumpara numarul de lumanari, unde se ajunge?

– Se ajunge la acea rutina sau nepasare spirituala in care crestinul nu mai este implicat sau nu mai este ingradit si fortat de a intra pe cararea rugaciunii.

– Putem considera ca un astfel de crestin merge pe calea mantuirii?

– Nu stiu daca mai e pe calea mantuirii. Se ajunge la formalismul religios. Ne confruntam acum, in secolul al XXI-lea, cu formalismul religios. Cum? Ajungand sa traim in biserica noastra ortodoxa o atmosfera de magazin, in care tranzactia preot-pomelnic-prescura-lumanare sau tranzactia „inchide-te si deschide-te usa de altar” este echivalenta cu randul la casa de bilete pentru a pleca cu trenul. Am dat banul, am luat restul si am plecat.

Ne vorbeste Parintele Calistrat de la Barnova (Bucuresti, 2003) Danion Vasile – Mangaiere si mustrare (Sursa foto: internet)